Primăria Ciuperceni a afișat documentele cadastrale pentru opt sectoare. Proprietarii au la dispoziție 60 de zile pentru verificări și rectificări

Primăria Comunei Ciuperceni informează cetățenii că, în perioada 27 iulie – 25 septembrie 2026, sunt afișate public documentele tehnice ale cadastrului aferente sectoarelor cadastrale 32, 33, 34, 42, 43, 44, 47 și 48.

Documentele vizează următoarele zone: DN 67 – partea dreaptă, de la intersecția cu Peșteana până la „Drumul Bisericii”; Vârtopu – partea dreaptă, de la drumul „Bisericii Vechi” până la limita satului; Peșteana – partea stângă și dreaptă, de la intersecția cu Boștini până la „Podul de tablă”; precum și Boștini – partea stângă.

Reprezentanții administrației locale îi îndeamnă pe proprietarii imobilelor din aceste sectoare cadastrale să consulte documentele afișate și să verifice corectitudinea datelor înscrise. În cazul în care sunt identificate neconcordanțe, cererile de rectificare pot fi depuse în termenul legal de 60 de zile de la data afișării.

Pentru informații suplimentare și sprijin în procesul de verificare, cetățenii se pot adresa personalului Primăriei Comunei Ciuperceni, în timpul programului de lucru.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente