China lansează patru modele auto pe zi, în timp ce piața se prăbușește

Industria auto din China traversează un paradox fără precedent: în timp ce cererea internă scade puternic, producătorii accelerează lansările de automobile noi. Potrivit datelor din presa de specialitate chineză, în primele șase luni ale anului 2026 au fost prezentate aproximativ 650 de modele noi, echivalentul a aproape patru lansări în fiecare zi.

Ritmul alert al industriei este susținut și de actualizări rapide ale modelelor deja existente. Mașini lansate în 2025 beneficiază deja de facelift-uri și îmbunătățiri tehnologice, într-un efort al constructorilor de a rămâne competitivi pe o piață tot mai dificilă.

În contrast cu avalanșa de noutăți, vânzările de automobile din China au înregistrat scăderi importante. Liderul pieței, BYD, a raportat un declin de 45,9% al livrărilor pe piața locală în primul semestru, până la aproximativ 795.200 de vehicule. Volkswagen a consemnat o scădere de 28,9%, iar Toyota de 17,2%. Rezultate negative au fost înregistrate și de Geely, Wuling, Changan, Chery, Tesla, BMW, Audi, Honda și Nissan.

Per ansamblu, piața auto chineză s-a contractat cu peste 20% în prima jumătate a anului, cele mai afectate fiind segmentele automobilelor plug-in hybrid și cu motoare termice. Asociația Chineză a Autoturismelor (CPCA) estimează că până la finalul anului scăderea s-ar putea reduce la aproximativ 14%.

În acest context, producătorii chinezi își îndreaptă atenția către piețele externe. Exporturile de automobile au crescut cu aproximativ 70% față de anul trecut, Europa devenind una dintre principalele destinații pentru vehiculele fabricate în China.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente