Grindeanu: PSD va respinge amendamentele USR la Legea ANI, acuzând că reduc atribuțiile Agenției și favorizează aleșii cu probleme de integritate

Președintele Partidului Social Democrat, Sorin Grindeanu, a anunțat miercuri că PSD va vota împotriva tuturor amendamentelor depuse de USR la proiectul noii Legi privind Agenția Națională de Integritate (ANI), susținând că modificările propuse ar diminua atribuțiile instituției și ar favoriza aleșii locali aflați în situații de conflict de interese.

Liderul social-democrat a afirmat că amendamentele au fost depuse pentru a-i avantaja pe mai mulți reprezentanți ai USR, făcând referire la președintele partidului, Dominic Fritz, și la viceprimarul Timișoarei, Paula Romocean.

„Ceea ce avertizam încă de săptămâna trecută s-a întâmplat. USR a introdus mai multe amendamente ca să-l scape pe Dominic Fritz și alți membri de partid, precum viceprimarul Timișoarei Paula Romocean, condamnați pentru conflict de interese”, a declarat Sorin Grindeanu.

Acesta a precizat că a avut o întâlnire cu conducerea Agenției Naționale de Integritate și că, în urma discuțiilor, a fost identificată „o listă lungă de amendamente” care, în opinia sa, știrbesc atribuțiile ANI.

Potrivit liderului PSD, una dintre modificările propuse de USR ar schimba definiția conflictului de interese pentru aleșii locali, astfel încât aceștia să nu mai fie considerați în conflict de interese atunci când emit sau votează anumite acte administrative.

Grindeanu a susținut, de asemenea, că amendamentele introduc condiții suplimentare care ar îngreuna aplicarea interdicțiilor dispuse de inspectorii de integritate și ar limita verificările efectuate din oficiu de ANI.

„Pe noile reglementări, domnul Fritz n-ar mai fi în conflict de interese. Așa ceva este de neimaginat. Au introdus de asemenea condiții cumulative astfel încât Inspectorul de Integritate să nu poată aplica prin raportul pe care îl face interdicția de până la 3 ani, așa cum era și până acum”, a afirmat președintele PSD.

În opinia acestuia, noile prevederi ar restrânge și perioada în care Agenția Națională de Integritate poate realiza verificări, permițând clasarea unor dosare dacă evaluările nu sunt finalizate într-un anumit termen. Totodată, Grindeanu a susținut că proiectul ar elimina situațiile de conflict de interese în cazul aleșilor locali care alocă fonduri publice către organizații neguvernamentale.

„Au introdus amendamente care amputează controlul Agenției Naționale de Integritate. Este o ipocrizie revoltătoare. Mă aștept la o reacție de revoltă a societății civile și anunț public că Partidul Social Democrat va vota împotriva tuturor acestor prevederi din proiectul de lege transmis la Parlament ieri”, a conchis Sorin Grindeanu.

În luna iunie, Secția de Contencios Administrativ și Fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a pronunțat o hotărâre prin care președintele USR, Dominic Fritz, a fost găsit în conflict de interese administrativ. În urma deciziei, primarul Timișoarei are interdicția de a ocupa funcții publice timp de trei ani.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente