Un tânăr a fost surprins circulând cu o trotinetă electrică pe autostradă, punându-și viața în pericol în timp ce autoturismele treceau pe lângă el cu viteză. Imaginile, filmate de alți participanți la trafic și distribuite pe Reddit, au devenit rapid virale și au provocat un val de reacții în mediul online.
Din înregistrare reiese că gestul nu a fost o eroare, ci unul făcut intenționat. Tânărul a pătruns pe autostradă și a schimbat benzile de circulație, deplasându-se inclusiv pe benzile a doua și a treia, în timp ce mașinile îl depășeau cu viteză.
Internauții au condamnat ferm comportamentul acestuia, catalogându-l drept extrem de iresponsabil. Mulți au cerut intervenția Poliției pentru identificarea tânărului, înainte ca o astfel de situație să se transforme într-o tragedie.
În același timp, numeroase comentarii au atras atenția asupra lipsei de responsabilitate manifestate de unii utilizatori de trotinete electrice, care circulă fără cască de protecție și fără să cunoască regulile elementare de circulație.
Potrivit legislației din România, trotinetele electrice nu au voie să circule pe autostrăzi sau drumuri expres. Regulamentul rutier prevede că pe autostradă pot circula doar vehiculele care, prin construcție, pot depăși viteza de 50 km/h.
Prin urmare, trotinetele electrice pot fi utilizate doar pe pistele special amenajate pentru biciclete sau pe drumurile unde limita maximă de viteză este de cel mult 50 km/h.

