Junioarele 2 de la CSM Târgu Jiu luptă la Brașov pentru calificarea la Turneul Final

Echipa de handbal feminin Junioare 2 de la CSM Târgu Jiu participă, în perioada 8-10 mai, la Turneul Semifinal al Campionatului Național, competiție care se va desfășura la Brașov. Gorjencele, aflate între cele mai bune 16 echipe din țară la această categorie de vârstă, merg în Ardeal cu obiectivul clar de a obține calificarea la Turneul Final.

Pregătite de Paula Martinescu, junioarele 2 au avut un parcurs excelent în prima parte a sezonului. CSM Târgu Jiu a încheiat pe primul loc în Seria G a Campionatului Național J2, cu 18 victorii, dintre care 17 consecutive, performanță care a asigurat calificarea în faza semifinală a competiției. Rezultatele foarte bune, dar și calificarea junioarelor 3 la Turneul Final, au oferit un plus de încredere echipei gorjene înaintea duelurilor decisive de la Brașov.

CSM Târgu Jiu a fost repartizată în Grupa a 3-a, alături de Grupul Școlar Energetic Râmnicu Vâlcea, LPS Bistrița și CSM Corona Brașov, formația gazdă a turneului.

Primul meci al gorjencelor este programat vineri, 8 mai, de la ora 17:30, împotriva echipei din Râmnicu Vâlcea, formație care a terminat pe locul secund în Seria F. Sâmbătă, 9 mai, de la ora 12:00, CSM Târgu Jiu va întâlni LPS Bistrița, echipă clasată pe locul 2 în Seria H. Ultimul joc al turneului va avea loc duminică, 10 mai, de la ora 14:30, contra gazdei CSM Corona Brașov, liderul Seriei E. Partida se anunță una extrem de echilibrată, între două echipe care au câștigat seriile din care au făcut parte în prima fază a campionatului.

Antrenoarea Paula Martinescu a declarat înaintea turneului: „După frumoasa calificare a junioarelor 3 la Turneul Final este și rândul nostru, în acest weekend, să luptăm pentru a egala această performanță. Cred în unitatea de grup și am convingerea că fetele vor lupta cu ambiție și dăruire în cele trei meciuri semifinale și sper ca duminică, la finalul turneului, să avem în buzunar biletele pentru Turneul Final. Avem o grupă echilibrată din punct de vedere valoric, așa că avem șansa noastră pe care trebuie să o fructificăm prin concentrare și dăruire maximă. Din păcate, avem două sportive accidentate, dar să sperăm că vom trece peste acest mic impediment și vom apăra cu onoare culorile clubului nostru. Forța CSM! Forța Panterele!”

Lotul deplasat la Brașov este format din: Daria Cosacu, Miruna Popescu, Diana Ștefu, Cleopatra Pîslaru, Giulia Cocea, Ana Maria Bîrlete, Maria Cojocaru, Teodora Rușeț, Rebeca Mangu, Carla Logăscu, Tiana Constantinescu, Gabriela Anuțoiu, Sara Dungă, Loredana Cupă, Ana Maria Pănoiu și Adelina Dugaia.

 

Mai multe articole

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente