Scandal constituțional pe ordonanța SAFE: Avocatul Poporului și Senatul contestă la CCR OUG adoptată de Guvernul Bolojan

Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu Ordonanța de Urgență 38/2026, act normativ care reglementează cadrul legislativ pentru derularea programului european SAFE de înarmare, invocând mai multe probleme de constituționalitate privind procedura de adoptare.

Instituția susține că Guvernul condus de Ilie Bolojan ar fi încălcat obligația constituțională de a solicita avizul Consiliului Legislativ, precum și interdicția ca un executiv demis prin moțiune de cenzură să emită ordonanțe. De asemenea, sunt invocate nerespectarea ordinii de sesizare a Camerelor Parlamentului prevăzută de articolul 75 din Constituție și încălcarea interdicției privind adoptarea ordonanțelor de urgență care afectează drepturi și libertăți.

Și Comisia pentru constituționalitate a Senatului a constatat existența unui posibil conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Guvern în cazul OUG 38/2026 și a cerut sesizarea CCR. Potrivit punctului de vedere transmis Biroului permanent, președintele Senatului ar avea obligația de a sesiza Curtea Constituțională în baza articolului 146 litera e din Constituție. Decizia finală urmează să fie luată de Biroul permanent al Senatului.

Controversele au fost alimentate și de acuzațiile formulate de AUR, care a susținut încă de săptămâna trecută că ordonanța este neconstituțională, deoarece a fost adoptată după demiterea Guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură. Formațiunea a cerut Avocatului Poporului să atace actul normativ la CCR.

Președinta Comisiei pentru constituționalitate, Nadia-Cosmina Cerva (PACE-Întâi România), a afirmat că ordonanța ar fi fost adoptată pe 8 mai, însă publicată în Monitorul Oficial cu data de 4 mai. Ea a susținut că situația ar putea ridica inclusiv suspiciuni de natură penală, invocând posibilitatea existenței unui fals sau a unui abuz în serviciu.

„Nu poți publica în Monitorul Oficial o ordonanță adoptată în 8 mai cu data de 4 mai. La 8 mai, Guvernul nu mai avea puteri depline, fiind deja adoptată moțiunea de cenzură”, a declarat Cerva, adăugând că în timpul ședinței au fost introduse 12 puncte noi în ordonanță.

Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, a explicat că partidul său a solicitat verificarea existenței unui conflict constituțional, susținând că modificările operate asupra proiectului în ședința de Guvern ar fi impus un nou aviz al Consiliului Legislativ, deoarece actul normativ a fost schimbat substanțial.

De cealaltă parte, Guvernul interimar susține că ordonanța era necesară pentru accesarea rapidă a fondurilor europene din programul SAFE, accelerarea investițiilor în industria de apărare și protejarea unor companii considerate strategice.

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a respins acuzațiile privind neregulile procedurale și a afirmat că Executivul a respectat prevederile legii 561/2009 privind adoptarea actelor normative. Potrivit acestuia, ordonanța a fost adoptată inițial pe 4 mai, iar după modificările făcute în ședință a fost solicitat un nou aviz al Consiliului Legislativ, primit înainte ca Guvernul să fie demis. Ulterior, actul ar fi fost repus pe agenda ședinței din 8 mai doar pentru luarea la cunoștință a avizului.

În paralel, președintele Nicușor Dan a declarat că programul SAFE se desfășoară conform calendarului stabilit și că până la 31 mai România va avea semnate toate contractele aferente programului european.

 

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente