Baschet 3×3 și lecții de siguranță rutieră, la Turneul Memorial „Rareș Sgondea”

Asociația Gorj Aventura organizează Turneul Memorial „Rareș Sgondea”, o competiție de baschet 3×3 care îmbină sportul cu activități de conștientizare a tinerilor privind responsabilitatea la volan, siguranța rutieră și importanța condusului preventiv.

Pe lângă meciurile oficiale de baschet, evenimentul va include activități interactive și practice, menite să le ofere participanților și spectatorilor o perspectivă concretă asupra riscurilor din trafic.

Printre activitățile pregătite se numără trasee aplicative cu ochelari de simulare a oboselii și a reflexelor întârziate, workshop-uri practice de prim ajutor, precum și concursuri speciale de aruncări la coș.

Cum se pot înscrie echipele

Fiecare echipă trebuie să fie formată din trei jucători pe teren și o rezervă.

La check-in, participanții trebuie să prezinte cartea de identitate sau certificatul de naștere. În cazul sportivilor minori, este necesar și acordul parental semnat.

Cupe, medalii și trofeul „Rareș Sgondea”

Participanții vor putea câștiga cupe, medalii și premii constând în experiențe locale, precum zboruri panoramice și vouchere pentru cursuri de conducere preventivă.

De asemenea, în cadrul evenimentului va fi acordat trofeul special „Rareș Sgondea”.

Turneul își propune să promoveze baschetul în rândul tinerilor și, în același timp, să transmită un mesaj important despre comportamentul responsabil în trafic și prevenirea accidentelor rutiere.

Înscrierile se pot face online, prin platforma FIBA 3×3, la următorul link:

https://play.fiba3x3.com/events/307ae0ee-a5d3-42f6-9c45-4135b4722e3d

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente