Radu Mazăre și-a refăcut viața în Madagascar. Are peste 60 de angajați și un resort alimentat exclusiv cu energie solară

Radu Mazăre pare să-și fi găsit în Madagascar locul în care să o ia de la capăt. După cei cinci ani petrecuți în închisoare în România, fostul primar s-a stabilit pe insula africană și s-a dedicat dezvoltării resortului pe care îl deține.

Complexul a fost renovat complet, iar Mazăre spune că a reușit să transforme proprietatea nu doar într-un loc destinat turiștilor, ci și într-o mică comunitate.

Peste 60 de localnici lucrează la resort

Radu Mazăre povestește că localnicii l-au primit cu brațele deschise, în special după ce le-a oferit zeci de locuri de muncă. În prezent, peste 60 de malgași lucrează în resort, iar o parte dintre ei locuiesc chiar în incinta complexului.

Potrivit lui Mazăre, angajații beneficiază de camere curate, cu apă curentă și electricitate, condiții pe care le descrie ca fiind mult peste standardele întâlnite în satele din apropiere.

Pe noul site al hotelului sunt prezentate și declarațiile fostului edil despre modul în care a dezvoltat proiectul și despre relația pe care a construit-o cu comunitatea locală.

„Astăzi, avem peste 60 de angajați malgași. Mulți dintre ei locuiesc în resort, în camere curate cu apă curentă și electricitate, un standard rar în satele din zonă”, spune Mazăre.

Acesta afirmă că angajații au fost nevoiți să învețe o serie de lucruri de bază pentru activitatea din resort.

„Am fost nevoiți să-i învățăm totul: cum să curețe geamuri, cum să taie unghii, cum să se întrețină. Au învățat. Acum vin la noi atunci când li se îmbolnăvesc copiii sau când au o problemă și nu știu ce să facă”, povestește fostul primar.

Mazăre susține că în resort nu există paznici și că nu a fost înregistrat niciun furt.

„Nu avem paznici. Nimic nu s-a furat vreodată. Singurul lucru de care trebuie să aibă grijă este să păzească turmele de zebu, bou cu cocoașă, care aleargă libere și pasc plantele din grădinile noastre”, afirmă acesta.

Relația cu localnicii s-a extins și dincolo de resort. Mazăre spune că a contribuit la renovarea unei școli din Akurikaheli, în timp ce femeile din comunitate le aduc lapte de zebu, iar pescarii vin cu pește direct de pe plajă.

Resort construit într-o zonă fără infrastructură

Mazăre povestește și cum a ajuns să construiască resortul într-o zonă izolată, fără drumuri, electricitate sau apă curentă.

Totul ar fi pornit de la pasiunea sa pentru kite-surfing, care l-a dus pe plaja sălbatică unde avea să dezvolte ulterior complexul.

Potrivit fostului edil, terenul a fost obținut în urma unei înțelegeri cu un trib local, nu prin cumpărare.

„Terenul era folosit de comunitatea locală de generații, dar fără documente. Nu l-am cumpărat, am cerut permisiunea. Am oferit un zebu într-o ceremonie tradițională, cu bătrânii satului, iar spiritele strămoșilor ne-au permis să construim”, explică Mazăre.

Acesta spune că a construit într-un loc izolat un resort complet autonom, pe care îl descrie drept un spațiu „uitat de timp”.

„Într-o lume fără drumuri, fără electricitate și fără ape curgătoare, am construit un resort complet autonom. Astăzi, operăm 100% cu energie solară, inclusiv pompele și filtrele de apă, fără vreo conexiune la rețeaua națională”, afirmă fostul primar.

Mii de copaci și plante exotice

Proiectul a inclus și amenajarea terenului din jurul resortului. Mazăre spune că a plantat mii de copaci, palmieri și plante exotice pe un teren care era anterior uscat și expus vântului.

În același timp, susține că a încercat să păstreze cât mai mult din vegetația și configurația naturală a zonei.

„Am plantat mii de copaci, palmieri și plante exotice, pe un pământ care era uscat și bătut de vânt. Dar am păstrat tot ce am putut: copacii sacrii, formele naturale, vegetația nativă. Nimic nu a fost nivelat fără motiv. Nimic nu a fost făcut în grabă”, spune Radu Mazăre.

Astfel, după anii petrecuți în România și perioada de detenție, fostul primar al Constanței și-a mutat viața în Madagascar, unde spune că și-a construit un nou început în jurul resortului, al comunității locale și al unui model de funcționare bazat pe energia solară.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente