Starul hollywoodian care susține că a refuzat funcţia de „ambasador special” al lui Donald Trump. „Am spus mulţumesc şi la revedere”

Deşi Sylvester Stallone deţine titlul de „ambasador special” la Hollywood, care i-a fost atribuit de președintele american Donald Trump, la aproape doi ani după numirea sa, protagonistul francizei cinematografice „Rocky” a dezvăluit că nu a acceptat în mod explicit acest rol, scrie revista Variety, citată de Agerpres.

„Ei bine, pur şi simplu s-a întâmplat”, a declarat actorul nominalizat la Oscar într-un interviu acordat recent pentru publicaţia The Sunday Times.

„Mă uitam la televizor într-o seară şi am auzit: «Aşadar, Sylvester Stallone, Mel Gibson şi Jon Voight vor fi…». Iar eu am reacţionat imediat: «Poftim? Cum adică? Serios?». Pentru că, dacă m-ar fi întrebat de la început, aş fi spus că aşa ceva nu era posibil”, a adăugat el.

Starul hollywoodian a continuat să vorbească deschis despre rezervele sale legate de acea numire şi despre ezitările pe care le-a avut: „Da, pentru că Hollywood-ul funcţionează, cred eu, ca nişte state feudale. Fiecare are micul său regat. Nu poţi să te duci acolo şi să le spui celor şase mari studiouri cum să-şi facă treaba. Iar eu, Mel Gibson şi Jon Voight suntem genul de oameni care îşi văd de treaba lor”.

Sylvester Stallone şi-a amintit şi de faptul că i-a spus lui Donald Trump că acea numire „nu va funcţiona”: „Am spus «mulţumesc şi la revedere», pentru că e imposibil. Hollywood-ul funcţionează şi va evolua. Este o lume a marilor corporaţii, iar oamenii din corporaţii nu ar fi vrut să mă audă vorbindu-le despre finanţe”.

„Vor fi ochii şi urechile mele”

Stallone, Gibson şi Voight au fost anunţaţi pentru prima dată drept „ambasadori speciali” de către actualul preşedinte american în ianuarie 2025, când acesta a publicat următorul mesaj pe reţeaua sa de socializare, Truth Social:

„Am onoarea să-i anunţ pe Jon Voight, Mel Gibson şi Sylvester Stallone drept ambasadori speciali pentru…

Sursa HotNews

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente