Doi germani au agățat două tablouri în sala „Mona Lisa” de la Luvru. Au spus că au făcut-o „din joacă”

Doi cetățeni germani au fost reținuți sâmbătă, după ce au agățat două tablouri în sala de la Muzeul Luvru din Paris în care este expusă celebra „Mona Lisa”, pictura lui Leonardo da Vinci.

Incidentul a avut loc în jurul orei 15:30. Cele două tablouri, cu dimensiuni de aproximativ 30 x 40 de centimetri, au fost amplasate pe un perete din sala în care se află opera lui Leonardo da Vinci.

Unul dintre tablouri îl înfățișa pe unul dintre cei doi bărbați îmbrăcat în armură, în timp ce al doilea prezenta portretele celor doi germani alături de o femeie.

Personalul de securitate al muzeului i-a observat și i-a oprit pe cei doi, după care a fost solicitată intervenția poliției.

Bărbații au fost audiați voluntar și au declarat că au agățat tablourile „din joacă”, potrivit unei surse polițienești citate de AFP.

În momentul în care tablourile au fost îndepărtate, angajații muzeului au constatat câteva deteriorări minore ale peretelui. „Mona Lisa” nu a fost afectată în niciun fel.

Cei doi cetățeni germani urmează să fie citați ulterior, după ce reprezentanții Luvrului vor depune o plângere în legătură cu incidentul.

Luvrul, afectat de probleme de securitate

Incidentul are loc într-o perioadă dificilă pentru Muzeul Luvru, cel mai vizitat muzeu din lume.

Pe 9 octombrie 2025, un grup de hoți a pătruns în galeria Apollo și a furat, în doar câteva minute, opt bijuterii ale Coroanei Franței. Suspecții au fost ulterior arestați, însă obiectele, evaluate la aproximativ 88 de milioane de euro, nu au fost recuperate.

Jaful a atras atenția asupra problemelor de securitate ale muzeului, inclusiv asupra sistemului de supraveghere video.

Luvrul s-a confruntat și cu probleme legate de infiltrații de apă, care au afectat mai multe lucrări și elemente ale clădirii.

Un amplu proiect de renovare este prevăzut pentru muzeu, inclusiv amenajarea unei noi săli dedicate „Mona Lisa”, una dintre cele mai cunoscute opere de artă din lume.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente