România se află printre statele europene cu cea mai ridicată proporție a diagnosticelor HIV tardive. Peste 60% dintre cazurile de infecție cu HIV sunt descoperite după ce boala a ajuns într-un stadiu avansat, potrivit datelor prezentate în cadrul unei dezbateri europene. Datele ECDC pentru 2024 plasează România pe locul al patrulea în Uniunea Europeană la acest capitol, după Croația, Suedia și Bulgaria.
La nivelul Uniunii Europene și Spațiului Economic European sunt raportate anual aproximativ 24.000-25.000 de diagnostice de infecție HIV. În 2024, ECDC a înregistrat 24.164 de diagnostice în cele 30 de state UE/SEE, iar 48% dintre acestea au fost diagnostice tardive.
În prezent, aproximativ 800.000 de persoane trăiesc cu HIV în regiunea UE/SEE. ECDC definește diagnosticul HIV tardiv drept diagnosticarea unei persoane cu un număr de CD4 sub 350 de celule/mm³, cu excluderea copiilor sub 15 ani și a persoanelor cunoscute anterior ca fiind HIV pozitive.
Diagnosticul tardiv, una dintre principalele probleme
Subiectul a fost discutat pe 10 septembrie, în cadrul evenimentului Euractiv „Ending HIV in Europe – Are we moving fast enough to achieve the 2030 targets?”. La dezbatere au participat eurodeputații Marc Angel și Kristian Vigenin, Mary Horgan, Chief Medical Officer al Departamentului de Sănătate din Irlanda, Nicoletta Policek, co-președinte al HIV Prevention Alliance, și Giedrius Likatavicius, specialist implicat în răspunsul la HIV în Lituania. Evenimentul a fost susținut de Gilead.
Situația României a fost adusă în atenție de eurodeputatul Kristian Vigenin, membru al Comisiei SANT pentru sănătate publică. Potrivit acestuia, diagnosticul tardiv reprezintă una dintre principalele probleme care afectează atingerea obiectivelor europene.
Diagnosticarea cu întârziere înseamnă că infecția este identificată după ce sistemul imunitar a fost deja afectat semnificativ. Consecințele pot fi importante atât pentru pacient, cât și pentru sistemul sanitar: crește riscul apariției infecțiilor oportuniste și al unor forme de cancer, tratamentul poate deveni mai complex, iar posibilitatea ca virusul să fi fost transmis înainte ca persoana să își cunoască statutul HIV este mai mare.
ECDC arată, de asemenea, că diagnosticul precoce permite accesul rapid la tratament, iar tratamentul eficient poate duce la supresia virală și la eliminarea practic a riscului de transmitere a HIV.
Testarea HIV trebuie normalizată
Una dintre ideile principale susținute de participanții la dezbatere a fost necesitatea normalizării testării HIV. Testarea nu ar trebui asociată automat cu o anumită categorie socială sau cu un anumit comportament, au susținut experții.
O astfel de asociere poate alimenta stigmatizarea și îi poate determina pe unii oameni să evite testarea.
Kristian Vigenin a relatat inclusiv o experiență personală. În timpul unor analize medicale de rutină, acesta a solicitat efectuarea unui test HIV, însă medicul l-ar fi sfătuit să nu îl facă, invocând eventualele consecințe ale unui rezultat pozitiv și ale divulgării informației.
Exemplul a fost folosit pentru a evidenția faptul că barierele în calea testării pot apărea nu doar la nivelul populației, ci și în interiorul sistemului medical.
Specialiștii cer acces mai simplu la testare
Printre soluțiile discutate s-au numărat extinderea autotestării, testarea în comunitate, simplificarea accesului la servicii și includerea mai frecventă a testării HIV în evaluările medicale uzuale.
Nicoletta Policek a atras atenția că persoanele vulnerabile nu sunt neapărat „greu de atins”, ci că, în anumite situații, serviciile medicale sunt cele dificil de accesat. În această abordare, sistemul ar trebui să ducă testarea mai aproape de populație, în loc să aștepte ca persoanele vulnerabile să ajungă singure la serviciile specializate.
ECDC recomandă diversificarea modalităților de testare, inclusiv prin testare comunitară și autotestare, pentru a ajunge la persoane care nu utilizează serviciile medicale tradiționale.
Europa are instrumente de prevenție, dar accesul este inegal
În prezent, Europa dispune de mai multe instrumente de prevenție HIV. Pe lângă utilizarea prezervativului și testarea regulată, profilaxia pre-expunere (PrEP) poate preveni infectarea persoanelor cu risc crescut. Tratamentul antiretroviral modern permite, la rândul său, controlul eficient al infecției și obținerea supresiei virale.
Problema discutată de specialiști nu este doar existența acestor instrumente, ci și accesul inegal la ele.
Disponibilitatea PrEP diferă substanțial între statele europene, iar accesul anumitor categorii de populație rămâne redus. Participanții au avertizat, totodată, asupra riscului ca prevenția HIV să fie concentrată exclusiv asupra unor grupuri considerate în mod tradițional ca având risc ridicat.
Datele ECDC pentru 2024 arată că, în UE/SEE, contactul sexual între bărbați a reprezentat 48,3% din toate diagnosticele HIV raportate, iar transmiterea heterosexuală 33,6% din total. Dacă sunt luate în calcul doar cazurile pentru care calea de transmitere este cunoscută, proporțiile au fost de 53,2%, respectiv 45,7%.
Mesajul specialiștilor este că prevenția trebuie adaptată acolo unde riscul este mai mare, fără a crea însă impresia că HIV privește exclusiv anumite comunități.
Stigmatizarea poate întârzia testarea și tratamentul
O parte importantă a dezbaterii a fost dedicată stigmatizării. Aceasta a fost prezentată nu doar ca o problemă socială și de discriminare, ci și ca un factor care poate influența rezultatele medicale. Teama de judecată poate amâna testarea, diagnosticul și accesul la tratament.
Nicoletta Policek a propus ca un viitor plan european privind HIV să includă explicit un pilon „zero stigma”, cu indicatori care să măsoare experiențele persoanelor care trăiesc cu HIV.
Un alt mesaj a vizat implicarea organizațiilor comunitare. Acestea ar trebui să participe la conceperea programelor de prevenție și testare încă din etapa inițială, nu să fie consultate doar după stabilirea politicilor.
Irlanda, exemplu pentru extinderea prevenției și testării
Experiența unor țări precum Irlanda a fost invocată pentru extinderea accesului la PrEP și PEP, distribuirea gratuită a prezervativelor prin mai multe canale, dezvoltarea testării la domiciliu și creșterea accesului la servicii clinice.
Participanții au insistat și asupra argumentului economic. Diagnosticul precoce și prevenirea unei infecții pot evita costuri medicale care se întind pe zeci de ani. În schimb, diagnosticul tardiv poate presupune spitalizări, tratamentul infecțiilor oportuniste și al altor complicații, ceea ce înseamnă o povară suplimentară pentru sistemul sanitar.
Din această perspectivă, finanțarea programelor HIV poate fi privită și ca o investiție în prevenție.
Prevenția HIV, o problemă care depășește sistemul sanitar
Marc Angel a susținut că discuția despre HIV trebuie extinsă dincolo de ministerele sănătății. O populație mai sănătoasă are efecte asupra pieței muncii, productivității și cheltuielilor sociale, iar politicile privind HIV se intersectează cu educația, protecția socială, migrația și combaterea discriminării.
Obiectivul internațional rămâne atingerea țintelor 95-95-95: 95% dintre persoanele care trăiesc cu HIV să își cunoască statutul, 95% dintre persoanele diagnosticate să primească tratament și 95% dintre cele aflate sub tratament să atingă supresia virală.
În dezbaterea europeană apare tot mai frecvent și ideea unui al patrulea obiectiv, centrat pe prevenție.
Datele ECDC arată că, în 2024, aproape jumătate dintre diagnosticele HIV din UE/SEE au fost făcute tardiv, ceea ce menține testarea și depistarea precoce printre principalele direcții de intervenție pentru atingerea obiectivelor europene pentru 2030.
