Tzancă Uraganu își diversifică afacerile și anunță un proiect imobiliar de amploare. Artistul intenționează să construiască un ansamblu rezidențial pe un teren de aproximativ 3.000 de metri pătrați, situat pe Bulevardul Ploieștiului.
Potrivit declarațiilor făcute de manelist, societatea sa, Tzancă Residence, a achiziționat terenul, iar proiectul prevede construirea a trei blocuri de locuințe. Ansamblul ar urma să beneficieze și de facilități pentru viitorii locatari, printre care o piscină și un loc de joacă pentru copii.
Artistul spune că investiția reprezintă „cel mai mare proiect” din viața sa și că își dorește să dezvolte partea de business imobiliar la un nivel cât mai ridicat.
Lucrările la primul bloc sunt programate să înceapă în 2027, iar întregul proiect ar putea fi finalizat într-un interval estimat la aproximativ doi ani – doi ani și jumătate.

