Ucraina va avea o delegație la Riad în aceeași zi în care SUA vor purta acolo discuții privind încetarea focului cu o echipă de negociatori ruși condusă de un fost șef FSB, care a jucat un rol-cheie în planificarea invaziei la scară largă a lui Vladimir Putin din 2022. Publicațiile The Guardian, CNN și Novaya Gazeta prezintă care ar putea fi principalele evoluții de după aceste discuții cruciale pentru soarta războiului.
Președintele Volodimir Zelenski a declarat că delegația ucraineană se va întâlni luni cu reprezentanții SUA și va furniza o listă de infrastructuri energetice care nu vor putea fi atacate de armata rusă. Reprezentanții SUA se vor întâlni apoi cu echipa rusă pentru negociere, a explica joi liderul de la Kiev. În timpul convorbitii telefonice avute de Donald Trump cu Vladimir Putin, președintele rus a great un armistițiu de 30 de zile în care să nu fie efectuate atacuri asupra infrastructurii energetice.
Anunțul Ucrainei indică faptul că SUA ar putea face naveta luni înstre locațiile în care se află cele două părți pentru a încerca să atingă obiectivul lui Donald Trump de încetare rapidă a focului. Dar atât Rusia, cât și Ucraina au contestat deja anunțurile Casei Albe cu privire la discuțiile lor anterioare cu președintele american, indicând că Trump ar fi putut să prezinte în mod eronat progresul discuțiilor și șansele sale de a ajunge la un acord rapid pentru a opri războiul.
Moscova a anunțat joi că Serghei Beseda, fostul șef al direcției a cincea a agenției de spionaj FSB, care a supravegheat operațiunile de informații din Ucraina și a orchestrat recrutarea colaboratorilor înainte de invazia la scară largă, va călători la Riad pentru discuțiile de luni cu SUA.
Ambele părți au declarat că discuțiile din Arabia Saudită vizează finalizarea unui acord de încetare a focului limitat convenit în această săptămână și inițierea…

