Un profesor de legislație rutieră din Buzău a fost trimis în judecată pentru ultraj, după ce ar fi lovit cu autoturismul un polițist rutier care îl oprise pentru efectuarea unei testări alcoolscopice.
Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, incidentul a avut loc în data de 30 iunie 2026, în jurul orei 19:18, pe strada Păcii din municipiul Buzău. Bărbatul, aflat la volanul unui Volkswagen Golf, ar fi plecat de pe loc fără permisiune în timpul efectuării testării alcoolscopice.
În momentul demarării, acesta l-ar fi acroșat pe agentul de poliție din cadrul Biroului Rutier Buzău, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Polițistul ar fi fost prins și târât aproximativ 20 de metri pe lângă autoturism, înainte de a cădea la sol.
În urma incidentului, agentul a suferit leziuni traumatice care au necesitat între 25 și 30 de zile de îngrijiri medicale.
Procurorii mai precizează că autoturismul implicat avea pe plafon o carcasă inscripționată cu mesajul „Școală”. După producerea incidentului, inculpatul ar fi părăsit locul faptei și s-ar fi ascuns, fiind identificat de polițiști câteva ore mai târziu.
Bărbatul, profesor de legislație rutieră la Liceul Agricol din Buzău, a fost trimis în judecată în stare de arest la domiciliu, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii de ultraj.

