Primele locuințe sociale construite prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în municipiul Târgu Jiu au stârnit un interes ridicat în rândul solicitanților. În acest context, Primăria Municipiului Târgu Jiu a publicat clarificări privind procedura de evaluare, eligibilitate și ierarhizare a dosarelor pentru repartizarea apartamentelor, pentru a evita aglomerația la sediul Serviciului Fond Locativ.
Potrivit administrației locale, procesul de atribuire începe cu analiza dosarelor de către Comisia Socială, urmată de întocmirea listei solicitanților eligibili, în ordinea punctajului obținut. Lista este transmisă spre aprobare Consiliului Local, iar după adoptarea hotărârii aceasta va fi afișată la sediul Primăriei Municipiului Târgu Jiu. Eventualele contestații vor putea fi formulate în instanța de contencios administrativ competentă.
Pentru a putea beneficia de o locuință socială, solicitanții trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții eliminatorii. Aceștia trebuie să facă parte din cel puțin o categorie vulnerabilă – persoane cu boli prevăzute în Anexa nr. 2 la OUG nr. 40/1999, persoane cu handicap, persoane aflate sub pragul sărăciei relative, persoane cu dependență de droguri sau alcool, tineri cu vârste între 18 și 35 de ani proveniți din centre de plasament ori victime ale violenței domestice.
De asemenea, solicitantul trebuie să aibă între 18 și 35 de ani la data repartiției și domiciliul sau reședința în municipiul Târgu Jiu. Venitul net pe membru de familie nu poate depăși 5.938 de lei, echivalentul salariului mediu net pe economie aferent lunii martie 2026, potrivit Institutului Național de Statistică. Totodată, condițiile precare ori supraaglomerate de locuire trebuie dovedite prin anchetă socială și documentele solicitate, iar solicitantul și membrii familiei nu trebuie să dețină și să nu fi deținut în proprietate o locuință.
Repartizarea apartamentelor se va face exclusiv în funcție de punctajul obținut. Cel mai mare punctaj este acordat în funcție de numărul copiilor minori aflați în întreținere, respectiv între 16 și 24 de puncte pentru unul până la cinci copii, la care se adaugă câte două puncte pentru fiecare copil peste cinci. Dosarul poate fi depus de un singur părinte.
Punctaj suplimentar este acordat și pentru starea de sănătate sau gradul de handicap, între unul și cinci puncte, în funcție de situație. Venitul net pe membru de familie poate aduce între unul și trei puncte, iar alte situații sociale – precum dependența de droguri sau alcool, proveniența din centre de plasament ori condițiile precare de locuire – sunt punctate cu câte un punct fiecare.
Un alt criteriu important îl reprezintă suprafața locuibilă de care dispune solicitantul în prezent. Persoanele care beneficiază de mai puțin de 8 metri pătrați pe locatar primesc patru puncte, cele cu o suprafață între 8 și 12 metri pătrați – trei puncte, între 12 și 15 metri pătrați – două puncte, iar cele cu peste 15 și până la 22 de metri pătrați inclusiv – un punct.
În situația în care doi sau mai mulți solicitanți obțin același punctaj total, departajarea se va face succesiv în funcție de numărul mai mare de copii minori aflați în întreținere, punctajul obținut la criteriile de protecție socială, venitul cel mai mic pe membru de familie, vârsta solicitantului – având prioritate persoana mai tânără – și, în ultimă instanță, vechimea cererii, respectiv data și ora înregistrării dosarului.

