Președintele Nicușor Dan ar avea pe masă trei nume pentru funcția de prim-ministru, în contextul negocierilor pentru formarea unei noi majorități parlamentare. Potrivit unor surse politice, pe lista scurtă s-ar afla liderul PSD, Sorin Grindeanu, consilierul onorific prezidențial Eugen Tomac și actualul ministru al Finanțelor, Alexandru Nazare.
Sursele citate susțin că fiecare dintre cei trei ar putea fi luat în calcul pentru nominalizarea la Palatul Victoria, în funcție de evoluția negocierilor politice și de capacitatea de a coagula o majoritate parlamentară.
„Sorin Grindeanu ar putea fi nominalizat premier. De asemenea, Eugen Tomac ar putea fi desemnat prim-ministru, dar și actualul ministru de Finanțe, Alexandru Nazare, ar putea fi nominalizat”, au declarat surse politice.
În schimb, Siegfried Mureșan, numele vehiculat în unele cercuri politice ca variantă susținută de PNL, USR și UDMR, ar fi ieșit din calcule. Potrivit acelorași surse, europarlamentarul nu ar mai avea șanse reale să fie nominalizat pentru funcția de prim-ministru.
Între timp, liderul UDMR, Kelemen Hunor, a lăsat deschisă posibilitatea unei discuții privind susținerea lui Sorin Grindeanu, dacă acesta va fi desemnat de președinte.
„Trebuie să recunosc că în politică, vrei, nu vrei, contează și mărimea. Mărime pe care o au cei cu cele mai multe mandate”, a afirmat Kelemen Hunor, făcând referire la PSD. Întrebat despre o eventuală susținere a lui Sorin Grindeanu, liderul UDMR a spus că „se poate discuta”, însă a precizat că negocierile nu au ajuns încă în această etapă.
Pe de altă parte, social-democrații ar fi început deja o serie de „discuții exploratorii” cu parlamentari din Platforma Conservatoare din PNL, dar și cu reprezentanți ai altor grupuri parlamentare.
Potrivit informațiilor vehiculate în mediul politic, în urma acestor negocieri s-ar fi conturat o posibilă nouă majoritate parlamentară. Echipa de negociatori ai PSD ar fi identificat aproximativ 233 de voturi, posibil chiar mai multe, suficiente pentru susținerea unui nou Guvern.
Cea mai plauzibilă formulă politică ar putea reuni PSD, Platforma Conservatoare din PNL, UDMR, Minoritățile Naționale și parlamentari neafiliați. Social-democrații ar conta, de asemenea, pe sprijinul grupurilor UPR și PACE.
Președintele Nicușor Dan este așteptat să facă o nouă nominalizare pentru funcția de premier în prima săptămână a lunii septembrie, odată cu reluarea activității Parlamentului în noua sesiune ordinară.
Rămâne de văzut care dintre cele trei nume va deveni varianta finală și dacă negocierile pentru formarea unei noi majorități parlamentare vor conduce la instalarea rapidă a unui nou Executiv.

