Castelul Corvinilor, complet restaurat după mai bine de un secol. Lucrările se încheie la 31 august 2026

Lucrările de restaurare integrală a Castelului Corvinilor din Hunedoara vor fi finalizate până la data de 31 august 2026, marcând prima intervenție completă asupra monumentului de la ampla restaurare desfășurată în perioada 1868–1914.

Potrivit Primăriei Hunedoara, podul de acces din zona vechiului Turn de Poartă a fost complet reabilitat, la fel ca Turnul Buzdugan și impunătorul Turn „Cavaler”. În Loggia Matia a fost refăcută fresca istorică ce ilustra blazoanele unor importante familii nobiliare, inclusiv cele ale regelui Vladislav Jagello și ale lui Iancu de Hunedoara, după ce pictura originală fusese distrusă în urmă cu peste un secol.

Totodată, Groapa Urșilor va fi inclusă în curând în circuitul de vizitare, iar turiștii vor avea acces, pentru prima dată, în zone precum Podul Capelei și spațiul „Între Ziduri”, situat între Turnul Pustiu și Turnul Vechi de Poartă.

Noile lucrări completează restaurările realizate anterior în Sala Dietei, Sala Cavalerilor și în numeroase alte spații emblematice ale castelului.

Investițiile fac parte dintr-un proiect în valoare de 6,6 milioane de euro, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), după o primă etapă de restaurare, în valoare de 5 milioane de euro, implementată prin Programul Operațional Regional.

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a declarat că, în urmă cu două decenii, restaurarea integrală a Castelului Corvinilor era considerată imposibilă din cauza costurilor estimate la peste 10 milioane de euro și era privită drept un proiect de domeniul „science-fiction”.

Edilul a precizat că prima etapă a restaurării, în valoare de 5 milioane de euro, a fost finanțată prin fostul Program Operațional Regional, cu sprijinul Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest), și a fost implementată în perioada 2018–2023. Deoarece fondurile nu au acoperit toate lucrările necesare de restaurare și conservare, administrația locală a pregătit un al doilea proiect, cofinanțat prin PNRR, ale cărui lucrări se vor încheia până la 31 august 2026.

„Din acel moment vom putea spune că am reușit prima restaurare integrală a Castelului Corvinilor, după cea făcută între 1868 și 1914. Merită mulțumirile și felicitările mele sincere toți colegii din Primărie care au scris aceste proiecte și s-au ocupat de transpunerea lor în realitate. Aceleași mulțumiri și felicitări le datorăm cu toții și colegilor din Administrația Muzeului Castelul Corvinilor. Aș îndrăzni să spun că este unul dintre cele mai importante proiecte ale Hunedoarei din ultimii 30 de ani. Castelul Corvinilor are o valoare inestimabilă pentru oraș, pentru România, dar și pentru istoria și cultura europeană și mondială”, a declarat Dan Bobouțanu.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente