Amenzi de 338.500 de lei aplicate de ITM Gorj în doar o săptămână. Un transportator din București, sancționat cu 40.000 de lei

În perioada 20-24 iulie 2026, inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj au desfășurat 46 de controale în domeniile relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă, în urma cărora au fost aplicate 48 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 338.500 de lei.

În urma verificărilor efectuate, inspectorii de muncă au dispus și 111 măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților constatate și pentru alinierea activităților angajatorilor la prevederile legislației în vigoare.

Printre cazurile constatate se numără cel al unui angajator cu sediul social în municipiul București, care desfășoară activități de transport rutier de mărfuri pe raza județului Gorj. Acesta a fost sancționat cu amenzi în valoare totală de 40.000 de lei pentru încălcarea prevederilor legale din domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă. Sancțiunile au vizat neîndeplinirea măsurilor dispuse în urma controalelor anterioare, nepunerea la dispoziția inspectorilor de muncă a documentelor solicitate în cadrul controlului, prestarea muncii în zile de sărbătoare legală cu încălcarea dispozițiilor legale, precum și neasigurarea unor echipamente de muncă conforme cu cerințele de securitate și sănătate în muncă.

În aceeași perioadă, inspectorii ITM Gorj au participat la o campanie națională de control desfășurată la angajatorii din domeniul Industria alimentară – cod CAEN 10. Acțiunea a avut ca principal obiectiv creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și lucrătorilor privind respectarea legislației în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă.

În cadrul campaniei au fost verificați doi angajatori, fiind aplicate cinci sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 34.000 de lei, și dispuse 17 măsuri de intrare în legalitate. Campania a urmărit eliminarea neconformităților prin dispunerea măsurilor obligatorii și aplicarea sancțiunilor, precum și creșterea gradului de respectare a prevederilor legale.

Inspectorul-șef al ITM Gorj, Romanescu George Octavian, atrage atenția că nerespectarea obligației de a pune la dispoziția inspectorilor de muncă, în termenul stabilit, documentele și informațiile solicitate necesare controlului sau cercetării evenimentelor constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 5.000 și 10.000 de lei, potrivit prevederilor Legii nr. 108/1999 privind înființarea și organizarea Inspecției Muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente