Autorulotă de 70.000 de euro, urmărită internațional, descoperită de polițiștii români

O autorulotă în valoare de aproximativ 70.000 de euro, urmărită internațional de autoritățile din Spania, a fost identificată și indisponibilizată de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Caraș-Severin, în municipiul Reșița.

Potrivit anchetatorilor, vehiculul ar fi fost închiriat în Spania de o persoană care a folosit o identitate falsă, după care nu a mai fost returnat proprietarului și a fost adus în România. În plus, autorulota circula cu plăcuțe de înmatriculare false, atribuite unui alt autovehicul.

În urma cercetărilor, polițiștii au reușit să identifice persoana bănuită și au indisponibilizat vehiculul, care urmează să fie restituit autorităților spaniole, în cadrul cooperării internaționale.

Reprezentanții Poliției Române au transmis felicitări polițiștilor din Caraș-Severin pentru profesionalismul, perseverența și implicarea de care au dat dovadă, subliniind că astfel de rezultate demonstrează eficiența activității de investigații în combaterea criminalității transfrontaliere.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente