Inspectoratul Școlar Județean Gorj anunță un final de săptămână intens și plin de energie pentru elevii din județ, care au participat vineri, 5 decembrie 2025, la o serie de competiții sportive desfășurate în cadrul ONSȘ și al campionatelor școlare.
Evenimentele au inclus etapa județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la volei băieți – liceu, etapa județeană a campionatului de minihandbal, precum și etapa locală a ONSȘ – U14 Cupa ING, atât la fete, cât și la băieți.
Competițiile au reunit numeroase echipe entuziaste, care au demonstrat fair-play, pasiune și dorință de performanță. Inspectoratul Școlar Județean Gorj adresează felicitări tuturor participanților, profesorilor coordonatori și organizatorilor implicați în promovarea sportului școlar.

