Tânărul șahist român Tudor Henry a obținut medalia de argint la categoria Open Under 16 în cadrul Campionatului Mondial de Tineret la șah, desfășurat în perioada 15–26 iunie, la Montesilvano, Italia.
Sportiv legitimat la CSM Constanța, în vârstă de 15 ani, a concurat într-o competiție care a reunit 758 de jucători din 83 de țări. La categoria Open Under 16 au participat 155 de șahiști din 70 de state.
Maestru Internațional, cu un rating ELO de 2460, Tudor Henry a avut un parcurs excelent, câștigând opt partide și remizând una din cele 11 disputate. Cu un total de 8,5 puncte, el a ocupat locul al doilea, fiind devansat doar de azerul Khagan Ahmad, care a încheiat competiția cu 9,5 puncte. Pe locul al treilea s-a clasat kazahul Sauat Nurgaliyev, tot cu 8,5 puncte, departajat însă în favoarea românului.
Federația Română de Șah a salutat performanța, subliniind că această medalie readuce România pe podiumul Campionatelor Mondiale de juniori. Totodată, federația a mulțumit Fundației Super pentru sprijinul oferit în pregătirea tinerilor șahiști.
La rândul său, CSM Constanța l-a felicitat pe Tudor Henry și pe antrenorul său, Iulian Mihailov, evidențiind că rezultatul reprezintă un nou pas important în drumul sportivului către obținerea titlului de Mare Maestru.

