Un focar de Covid-19 a fost depistat la secţia de Dermatologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Miercurea-Ciuc, drept urmare s-au suspendat pentru o săptămână vizitele pacienţilor şi s-au luat măsurile specifice pentru astfel de situaţii. Medicul primar epidemiolog Sergiu Sîngeorzan, şeful Serviciului de Prevenire a Infecţiilor Asociate Asistenţei Medicale (SPIAM) din cadrul SJU Miercurea-Ciuc, a declarat pentru AGERPRES că este vorba de patru pacienţi care luni dimineaţa au prezentat simptomatologie minimă, iar testele efectuate au ieşit pozitive.
Drept urmare, pacienţii depistaţi pozitiv au fost izolaţi şi au fost consultaţi de un medic infecţionist, starea acestora fiind bună. Potrivit sursei citate, doar un pacient din cei patru va rămâne internat. Totodată, persoanele cu care au intrat în contact în salon sunt supravegheate până la externare şi vor fi testate la apariţia oricărei minime simptomatologii sugestive.
Potrivit sursei citate, s-au suspendat vizitele pe secţie timp de o săptămână, aparţinătorii având posibilitatea să afle informaţii, telefonic, despre starea pacienţilor şi să lase pachete la intrarea în secţie, care vor fi înmânate pacienţilor de către personalul secţiei. Printre măsurile aplicate se mai numără curăţenia şi dezinfecţia, pentru limitarea răspândirii infecţiei, personalul medical fiind este monitorizat zilnic, prin triaj epidemiologic, la intrarea pe tură.
Este al doilea focar de Covid-19 înregistrat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea-Ciuc în ultima lună, primul fiind depistat la secţia de Cardiologie.Şefa Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Harghita, dr. Tar Gyongyi, a declarat pentru AGERPRES că timp de mai multe săptămâni a existat o tendinţă crescătoare a cazurilor de Covid-19, urmată de o scădere, iar în prezent se înregistrează din nou o creştere a acestor cazuri.
Agerpres

