Piața mondială a cerealelor intră într-o perioadă de presiune, după ce estimările pentru sezonul 2026/2027 indică o producție globală de aproximativ 2,42 miliarde de tone, cu circa 3% sub recordul înregistrat în sezonul precedent. Datele apar în cele mai recente estimări ale Consiliului Internațional al Cerealelor (IGC).
Deși prognoza a fost revizuită în creștere cu 4 milioane de tone față de estimarea din august, recolta mondială rămâne sub nivelul record atins în sezonul anterior.
Scăderi ale producției sunt anticipate în Oceania, Europa și America, în timp ce Africa de Nord și țările din Orientul Mijlociu ar putea înregistra recolte mai mari.
Reducerea producției vine la pachet și cu o diminuare estimată a comerțului mondial cu cereale. Potrivit IGC, volumul schimburilor internaționale ar urma să ajungă la 451 milioane de tone, față de 467 milioane de tone în sezonul precedent.
O preocupare importantă pentru piața mondială o reprezintă exporturile de grâu din regiunea Mării Negre. Fluxurile internaționale de grâu se mențin neobișnuit de lente, pe fondul unor perturbări semnificative ale exporturilor din această zonă.
În cazul grâului și porumbului, modificările față de prognoza din luna august sunt reduse. Cu toate acestea, producția, comerțul și consumul sunt estimate la niveluri inferioare recordurilor înregistrate în sezonul precedent.
Presiunea asupra pieței se reflectă și în evoluția prețurilor. Indicele IGC al prețurilor pentru cereale și oleaginoase, GOI, a crescut cu 6% față de raportul din august și cu aproape 20% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
Creșteri anuale de aproximativ 23% au fost înregistrate atât la grâu, cât și la soia.
Evoluția are loc într-un context în care producția mondială de cereale este sub recordul sezonului anterior, iar problemele logistice și comerciale din unele dintre principalele regiuni exportatoare exercită presiuni suplimentare asupra pieței.
În același timp, soia are o evoluție diferită de cea a cerealelor și se îndreaptă către un nou record. Pentru sezonul 2026/27, IGC estimează o producție mondială de 440 milioane de tone.
Comerțul internațional cu soia este prognozat la 191 milioane de tone, în timp ce consumul mondial ar urma să ajungă la 445 milioane de tone.
Și piața orezului se află în fața unei schimbări importante. Producția mondială este estimată la 536 milioane de tone, cu 2% mai puțin decât în sezonul precedent.
Dacă această prognoză se confirmă, sezonul 2026/2027 ar marca prima scădere anuală a producției mondiale de orez după mai bine de un deceniu.

