Începând cu august 2025, 18 obiective culturale din mediul rural din județele Gorj, Dolj, Vâlcea, Olt și Mehedinți vor fi promovate prin tururi virtuale...
Moartea celebrului dirijor Aurel Blondea, la doar 58 ani, scoate la suprafață întâmplări nedrepte care i-au măcinat sufletul în ultima sa perioadă de viață....
S-a încheiat ediția a XVIII-a a Festivalului de Teatru pentru Elevi „Constantin Stanciovici Brănișteanu”, la care au participat trupele de teatru ale Colegiului Economic...
O adolescentă în vârstă de 16 ani a fost preluată de un echipaj SMURD chiar din centrul Iașului, de pe bulevardul Ștefan cel Mare.
Potrivit coordonatorului UPU SMURD Iași, Prof. Dr. Diana Cimpoeșu, fata consumase o cantitate însemnată de alcool, fiind găsită aproape...
În continuarea cercetărilor ce se efectuează într-un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunii de punere în circulație de produse purtând mărci identice sau...
În cursul zilei de 6 iunie 2025, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj-Serviciul de Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat...
În cadrul operațiunii JUPITER, desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la...