La data de 21 iulie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul 112, despre faptul că pe raza localității a avut loc un eveniment rutier cu victime.
Polițiștii rutieri s-au deplasat la fața locului, ocazie cu care, din primele cercetări a reieșit faptul că, în jurul orei 18:35, în timp ce o tânără de 27 de ani, conducea un autoturism, pe strada Barajelor, ar fi efectuat o manevră de depășire, după care ar fi virat brusc la dreapta pentru a se încadra pe strada Hidrocentralei, moment în care a intrat în coliziune cu un ATV, condus de o femeie de 38 de ani, din municipiul Târgu Jiu.
În urma impactului femeia care conducea ATV-ul și un tânăr de 16 ani, din aceeași localitate, pasager în spatele ATV-ului, au suferit leziuni și au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătoarele auto au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

