Cula Cioabă–Chințescu, din satul Șiacu, comuna Slivilești, a fost readusă la viață în urma unor lucrări de restaurare și reabilitare. Recepția investiției a avut loc astăzi, monumentul istoric fiind unul dintre cele mai valoroase obiective de patrimoniu ale județului Gorj.

Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Mihai Popescu, care a precizat că prin această investiție a fost salvat de la degradare un monument cu o vechime de peste 200 de ani.
Construită în perioada 1818–1823, Cula Cioabă–Chințescu reprezintă o mărturie importantă a istoriei și arhitecturii tradiționale din Oltenia.
Lucrările de restaurare și reabilitare au presupus o investiție de 3,4 milioane de lei, obiectivul fiind readus la o stare care să permită conservarea și valorificarea sa pentru generațiile viitoare.
Președintele CJ Gorj a prezentat și imagini cu transformarea monumentului, de la starea în care se afla înainte de începerea lucrărilor până la aspectul actual.
Autoritățile județene își propun să continue proiectele de protejare și valorificare a patrimoniului cultural și istoric al Gorjului.

