O femeie a adormit la volanul unei Tesla aflate în modul autonom. Polițiștii au sancționat-o, într-o premieră pentru Ottawa

O șoferiță din Canada a fost surprinsă dormind la volanul unei mașini Tesla, în timp ce sistemul de conducere autonomă era activat. Polițiștii au intervenit și au sancționat-o, incidentul fiind o premieră pentru agenții din Ottawa, care au aplicat pentru prima dată o astfel de măsură într-un caz de acest fel.

Potrivit Poliției Provinciale din Ottawa, incidentul s-a petrecut marți dimineață, iar femeia riscă să fie acuzată de conducere neglijentă. Autoritățile au transmis că utilizarea funcțiilor de conducere autonomă nu îi scutește pe șoferi de obligația de a rămâne atenți și de a păstra controlul asupra vehiculului.

Agentul de poliție Michael Fathi a declarat pentru CBC News că un coleg de-al său a observat că femeia aflată la volan avea ochii închiși și nu ținea mâinile pe volan.

Polițistul nu a folosit sirena pentru a o trezi și a opri mașina. În schimb, s-a apropiat foarte mult de autoturism pentru a înregistra imagini cu ajutorul camerei video purtate pe corp. Apropierea agentului este posibil să fi declanșat o alertă în sistemul automat al vehiculului Tesla.

Michael Fathi a precizat că, din informațiile pe care le deține, acesta este primul caz în care un agent al Poliției din Ottawa sancționează un șofer surprins dormind într-un autoturism care circula în modul de conducere autonomă.

Reprezentantul poliției a subliniat că legislația prevede în continuare obligația conducătorilor auto de a manifesta atenția necesară și de a păstra controlul asupra mașinii, chiar dacă aceasta utilizează un sistem de conducere autonomă.

Acesta a explicat că șoferii trebuie să fie pregătiți să preia imediat controlul vehiculului în cazul unei defecțiuni tehnice sau al unei situații de urgență. Prin urmare, nu este permis să doarmă la volan sau să se afle sub influența unor substanțe care le-ar putea afecta capacitatea de a conduce.

La rândul său, Poliția din Ottawa a transmis, miercuri, un avertisment pe rețelele de socializare, amintind că tehnologia nu înlocuiește responsabilitatea conducătorului auto.

Aceeași recomandare se regăsește și în mesajele Ministerului Transporturilor din Ontario, care precizează că regulile de circulație rămân valabile inclusiv atunci când sunt utilizate tehnologii de asistență la conducere. Șoferii trebuie să privească permanent drumul și să țină mâinile pe volan, chiar dacă mașina este echipată cu astfel de sisteme.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente