Festivalul „Maria Lătărețu” revine la Târgu Jiu!

Cea de-a XXIX-a ediție a Festivalului-concurs „Maria Lătărețu” va avea loc în perioada 17-19 noiembrie 2026, la Târgu Jiu. Tinerii interpreți de muzică populară, cu vârste între 16 și 35 de ani, se pot înscrie până la 30 octombrie, ora 14:00. Marele Premiu și Trofeul Festivalului, acordate la secțiunea soliști vocali, sunt în valoare de 10.000 de lei.

Festivalul-concurs „Maria Lătărețu”, unul dintre evenimentele importante dedicate cântecului popular românesc, revine la Târgu Jiu cu cea de-a XXIX-a ediție. Manifestarea se va desfășura în perioada 17-19 noiembrie 2026 și își propune să omagieze memoria marii interprete gorjene, dar și să ofere o rampă de lansare tinerelor talente din toate zonele folclorice ale țării.

Potrivit regulamentului, anul trecut festivalul nu a putut fi organizat din cauza unor restricții legislative. În acest an, evenimentul reunește din nou interpreți neprofesioniști, soliști vocali și instrumentiști, care vor avea ocazia să își demonstreze talentul în fața unui juriu format din specialiști și personalități ale folclorului românesc.

Cine se poate înscrie la Festivalul „Maria Lătărețu”

Concursul se adresează soliștilor vocali și instrumentiști, fete și băieți, cu vârste cuprinse între 16 și 35 de ani. Pot participa doar interpreți neprofesioniști, care nu sunt angajați într-o instituție profesionistă de spectacole.

Fiecare concurent trebuie să pregătească două piese:

• o doină, baladă, cântec doinit sau cântec epic, interpretat fără acompaniament;

• o melodie ritmată, cu acompaniament orchestral.

Nu se pot înscrie concurenții care au obținut Marele Premiu sau Premiul I la edițiile anterioare ale festivalului.

Înscrierile se fac online până la 30 octombrie

Înscrierea concurenților se realizează exclusiv online. Dosarul trebuie să cuprindă următoarele documente:

• fișa de înscriere completată citeț și scanată în format PDF;

• copie după cartea de identitate sau buletinul de identitate;

• pentru concurenții minori, copie după actul de identitate al părintelui sau reprezentantului legal;

• partitura completă a piesei ritmate, care trebuie să includă cel puțin linia melodică integrală și armonia, scanată în format PDF;

• o înregistrare video cu cele două piese propuse pentru concurs, realizată obligatoriu fără acompaniament, a cappella.

Nu vor fi acceptate partituri incomplete sau fotografiate ilizibil.

Documentele trebuie transmise până la 30 octombrie 2026, ora 14:00, prin WhatsApp, la numărul 0762.446.715.

Rezultatele preselecției vor fi publicate până la data de 31 octombrie 2026, pe pagina oficială a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, în presă și prin alte mijloace de informare ale organizatorilor.

Concurenții admiși sunt așteptați pe 16 noiembrie 2026, la ora 14:00, la sediul Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Gorjului” din Târgu Jiu, situat pe strada 11 Iunie 1848, nr. 98.

Concurenții minori, cu vârsta sub 18 ani, pot fi însoțiți pe toată durata participării la festival. Însoțitorul, care poate fi părinte, profesor sau altă persoană, beneficiază de servicii hoteliere în aceleași condiții ca participantul.

Cheltuielile de transport vor fi suportate de concurenți, direct sau prin intermediul instituțiilor culturale din zona de domiciliu.

Toți concurenții admiși trebuie să achite, în data de 16 noiembrie 2026, la casieria Ansamblului „Doina Gorjului”, o taxă de participare și înscriere de 200 de lei.

Două zile de concurs și o seară dedicată premiilor

Spectacolele-concurs sunt programate în zilele de 17 și 18 noiembrie 2026, în timp ce 19 noiembrie este rezervată decernării premiilor.

Ordinea intrării în concurs va fi afișată zilnic la locul de cazare și la sala de repetiții. Nu va avea loc o tragere la sorți, organizatorii urmărind să asigure o varietate zonală a spectacolelor.

În serile de 17 și 18 noiembrie, după încheierea concursului, publicul va putea urmări recitaluri susținute de Ansamblul folcloric „Maria Lătărețu” al Școlii Populare de Artă Târgu Jiu, în prima seară, și de un ansamblu folcloric profesionist invitat de „Doina Gorjului”, în cea de-a doua seară.

Festivalul se va încheia pe 19 noiembrie 2026 cu un spectacol susținut de Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” și de invitații săi.

În cadrul manifestării pot fi organizate și alte evenimente culturale care vor marca drumul de cântec al Mariei Lătărețu, de la Bălcești la Târgu Jiu, readucând în atenția publicului tradiții folclorice și nestemate din lada de zestre a Gorjului.

Premii de până la 10.000 de lei pentru soliștii vocali

La secțiunea soliști vocali, organizatorii au prevăzut următoarele premii:

• Marele Premiu și Trofeul Festivalului – 10.000 de lei, oferit de Consiliul Județean Gorj, prin Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”;

• Premiul I – 6.000 de lei, oferit de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj;

• Premiul al II-lea – 5.000 de lei, oferit de Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”;

• Premiul al III-lea – 4.000 de lei, oferit de Școala Populară de Artă Târgu Jiu;

• Premiul Special „Ion Drăgan” – 2.000 de lei, oferit de Școala Populară de Artă Târgu Jiu;

• două mențiuni, în valoare de 1.000 de lei fiecare, oferite de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj.

La secțiunea soliști instrumentiști, premiile sunt următoarele:

• Premiul I – 6.000 de lei, oferit de Liga Culturală „Fiii Gorjului” din București;

• Premiul al II-lea – 5.000 de lei, oferit de Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”;

• Premiul al III-lea – 4.000 de lei, oferit de Școala Populară de Artă Târgu Jiu;

• Premiul Special „Aurel Blondea”, oferit de Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”;

• două mențiuni, în valoare de 1.000 de lei fiecare, dintre care una este oferită de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj.

De asemenea, va fi acordat Premiul Special al urmașilor din familia Mariei Lătărețu.

Fiecare laureat va primi, pe lângă premiul în bani, o diplomă și trofeul festivalului, pe care va fi înscris locul obținut. Diplome și trofee pot fi acordate și celorlalți concurenți, membrilor juriului și persoanelor care contribuie la buna desfășurare a manifestării.

În afara premiilor pentru interpretare artistică, pot fi instituite premii speciale cu o valoare maximă de 3.000 de lei, acordate membrilor juriului în funcție de implicarea acestora în organizarea și desfășurarea festivalului.

Toate sumele prevăzute pentru premiere sunt brute și sunt supuse impozitării. În funcție de receptivitatea și aderența la programul festivalului, pot fi acordate și alte premii de către consilii locale, publicații, posturi de radio și televiziune, instituții, societăți culturale, ligi, fundații, firme gorjene sau persoane particulare.

Cheltuielile ocazionate de organizarea festivalului vor face obiectul unui protocol încheiat cu acordul organizatorilor.

Juriul și organizatorii festivalului

Juriul va fi alcătuit din personalități de seamă din domeniul cercetării și interpretării folclorului românesc: etnomuzicologi, folcloriști, interpreți, redactori muzicali, profesori, dirijori, precum și personalități locale.

Membrii juriului vor evalua calitățile interpretative, repertoriul, autenticitatea portului popular și prezența scenică. Punctajele vor fi acordate pe fișe individuale, iar premiile vor fi stabilite prin centralizarea rezultatelor.

Juriul poate redistribui premiile și poate clasa doi concurenți pe același loc, în funcție de rezultatele obținute, cu excepția Marelui Premiu.

Organizatorii ediției a XXIX-a sunt Consiliul Județean Gorj, Consiliul Local și Primăria Municipiului Târgu Jiu, Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” Târgu Jiu, Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Școala Populară de Artă „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Muzeul Județean „Alexandru Ștefulescu”, Liga Culturală „Fiii Gorjului” din București și OMD „Acasă la Brâncuși”.

Pentru informații suplimentare, cei interesați pot contacta:

• Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”: manager Gheorghe Porumbel – 0764.245.242; director artistic Claudia Torop – 0764.568.686;

• Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj: prof. Emilia Drăgotoiu-Nanu – 0724.589.018.

Festivalul „Maria Lătărețu” rămâne o manifestare dedicată valorilor autentice ale folclorului românesc și promovării noilor generații de interpreți, continuând tradiția culturală a Gorjului și omagiul adus uneia dintre cele mai importante voci ale cântecului popular românesc.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente