Iubitorii de pisici sunt așteptați în acest weekend la SofistiCAT – Oscarul Felin, eveniment care va avea loc în zilele de 26 și 27 septembrie, între orele 10:00 și 17:00, la Sala Palatului din București.
Vizitatorii vor putea admira numeroase rase de pisici, printre care Persană, Ragdoll, Maine Coon, Norvegiană de Pădure, Neva Masquerade, British Shorthair și Longhair, Singapura, Bengal, Abisiniană, Albastră de Rusia, Devon Rex, Orientală și Siameză, alături de pisicile de casă.
La competiție vor participa și exemplare cu rezultate importante la concursuri internaționale. Printre acestea se află Wild Forest’s Prosecco JW, mascul de Norvegiană de Pădure, câștigător în 2025 al Cupei Scandinaviei, Cupei Țărilor Baltice și Cupei Mării Negre, dar și Nexus of Winter Foxes, mascul British Shorthair, care a câștigat în 2025 Cupa Europei Centrale și Cupa Țărilor Baltice.
Publicul va putea vedea și exemplare precum Zoya of Gina’s Dream, femelă Maine Coon, câștigătoare a Cupei Mării Negre în 2024, și Panco’s Uncinia, femelă Maine Coon castrată, care a obținut același trofeu în 2024.
Evenimentul aduce în atenție și diversitatea felinelor sălbatice, după ce în America de Sud, în Bolivia, a fost descrisă recent micuța pisică-leopard Tilcayo. Aceasta nu va fi prezentă la București, însă vizitatorii vor putea admira pisici Bengal născute în România, o rasă cunoscută pentru aspectul său asemănător cu cel al unor feline sălbatice.
Un loc important în cadrul evenimentului îl ocupă și adopția. Organizațiile de protecție a animalelor vor aduce pisici salvate care își caută o familie, oferindu-le șansa de a fi cunoscute de miile de vizitatori.
La ediția precedentă, aproximativ 60 de pisici au fost adoptate, acestea plecând de la SofistiCAT către noile lor familii.
Evenimentul reunește crescători, specialiști, organizații de protecție a animalelor, familii cu copii și iubitori de pisici. Organizatorii își propun ca SofistiCAT să fie mai mult decât o competiție, prin combinarea concursurilor și prezentării raselor cu educația, responsabilitatea față de animale și promovarea adopției.

