Traseu de mountain bike de 36 de kilometri, inaugurat în Prahova. „Drumul lui Bachus – Traseul Tătaru” traversează Ținutul Vinului

Un nou traseu de mountain bike, cu o lungime de aproximativ 36 de kilometri, va fi inaugurat sâmbătă, 22 august, în județul Prahova. Intitulat „Drumul lui Bachus – Traseul Tătaru”, acesta este prezentat de autorități drept primul traseu public de mountain bike din Ținutul Vinului, potrivit Mediafax.

Traseul are un nivel de dificultate mediu și traversează localitățile Tătaru, Ceptura, Fântânele, Vadu Săpat, Călugăreni și Gura Vadului. Cei care îl vor parcurge vor avea ocazia să descopere, de pe bicicletă, peisajele uneia dintre cele mai cunoscute regiuni viticole din județul Prahova.

Primul pas pentru o rețea de trasee cicloturistice

Potrivit autorităților, „Drumul lui Bachus” reprezintă primul pas în dezvoltarea unei rețele de trasee cicloturistice menite să lege localitățile, podgoriile și obiectivele turistice din Ținutul Vinului.

Evenimentul de inaugurare va începe la Casa Podgoriilor din Tătaru, unde participanții vor fi întâmpinați și vor avea loc prezentarea proiectului și declarații oficiale. Ulterior, aceștia vor porni pe traseul de 36 de kilometri.

Organizatorii au pregătit și activități dedicate publicului și familiilor, printre care zone de relaxare, spații pentru servirea mesei, activități pentru copii și camping.

Programul se va încheia cu festivitatea de premiere, un concert susținut de Trupa Vicii și un foc de tabără.

Gura Vadului, prima stațiune oenoturistică din România

Proiectul face parte din strategia de promovare a zonei ca destinație pentru turism activ și oenoturism, prin valorificarea patrimoniului natural, viticol și cultural al regiunii.

În luna aprilie, localitatea Gura Vadului a fost lansată oficial ca prima stațiune oenoturistică din România. La acel moment, autoritățile anunțau proiecte pentru amenajarea unor piste de biciclete, modernizarea drumurilor care traversează podgoriile și dezvoltarea infrastructurii turistice.

În zonă sunt prevăzute și investiții în parcuri pentru rulote, pentru care era estimat un mecanism de finanțare de aproximativ 70 de milioane de euro.

Prin amenajarea noului traseu, autoritățile județene urmăresc să diversifice oferta turistică a Prahovei și să transforme zona viticolă într-o destinație atractivă pentru iubitorii de ciclism, natură și turism în aer liber.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente