Ultima variantă a noii Legi a salarizării, publicată joi, 20 august, nu se rezumă la reducerea valorii de referință de la 4.100 la 4.000 de lei. Comparația dintre grilele din iulie și august arată că, în paralel cu tăierea bazei de calcul, au fost operate modificări importante ale coeficienților pentru anumite categorii de bugetari.
Din cele 2.980 de valori comparabile analizate în anexe, 287 de coeficienți au fost majorați, 111 au fost reduși, iar 2.582 au rămas neschimbați.
Diferențele sunt însă considerabile de la o familie ocupațională la alta. Administrația este principalul beneficiar al ultimei runde de negocieri, cu 89 de coeficienți majorati și niciunul redus. La polul opus, cercetarea științifică înregistrează reduceri importante. În schimb, grila pentru Apărare, ordine publică și securitate națională nu a fost modificată deloc la nivelul coeficienților: toate cele 179 de valori comparabile au rămas identice.
Mai mulți coeficienți, dar mai puține salarii
Reducerea valorii de referință de la 4.100 la 4.000 de lei înseamnă o scădere de aproximativ 2,44%. Prin urmare, o majorare a coeficientului cu mai puțin de 2,5% nu este suficientă pentru a menține valoarea salarială prevăzută în proiectul din iulie.
Astfel, din cele 2.980 de poziții comparate, doar 195 ajung la o valoare salarială mai mare, în timp ce 2.785 au o valoare mai mică în grila din august.
Administrația, marele câștigător: 89 de coeficienți majorați și niciunul redus
Cea mai puternică schimbare apare în familia ocupațională Administrație. Din cele 1.366 de valori comparabile, 89 au coeficienți mai mari, niciuna nu are coeficient mai mic, iar 1.277 au rămas identice.
În plus, 81 dintre cele 89 de majorări sunt suficient de mari pentru a compensa reducerea valorii de referință. În aceste cazuri, salariul teoretic din noua grilă ajunge efectiv mai mare decât cel din proiectul din iulie.
Unele diferențe sunt spectaculoase. Pentru funcțiile de consilier, consilier juridic, consilier achiziții publice sau expert, grad superior, din administrația centrală, una dintre poziții urcă de la coeficientul 1,976 la 2,80, ceea ce înseamnă o creștere de 41,7%.
Salariul brut corespunzător crește de la aproximativ 8.102 lei la 11.200 de lei, în ciuda reducerii valorii de referință generale.
Pentru alte trepte ale aceleiași categorii apar creșteri de aproximativ 34% și 26,7%.
Și auditorii beneficiază de creșteri importante. Pentru una dintre poziții, coeficientul urcă de la 2,2823 la 2,9848, adică cu aproximativ 30,8%, iar salariul din grilă crește de la aproximativ 9.357 la 11.939 de lei.
Majorări consistente apar și pentru consilieri, experți și inspectori din administrația locală, în funcție de categoria localității, unele creșteri ale coeficienților depășind 27%.
Practic, dacă proiectul din iulie redusese semnificativ anumite funcții administrative, varianta din august face în mai multe cazuri o corecție puternică în sens invers.
Primarii, printre marii beneficiari ai ultimei variante
Și unele categorii de primari ies clar în avantaj din noua rundă de modificări.
Pentru primarul unei unități administrativ-teritoriale cu 50.001-200.000 de locuitori, anumite etape ale grilei înregistrează creșteri de până la 36,2% față de proiectul din iulie.
În cazul primarilor municipiilor reședință de județ cu 50.001-200.000 de locuitori, coeficientul final crește de la 4,80 la 6, adică o majorare de 25%. Indemnizația corespunzătoare urcă de la 19.680 la 24.000 de lei.
Nu este, așadar, doar o compensare a reducerii valorii de referință, ci o repoziționare consistentă în grilă.
Și primarii unor UAT-uri mai mici primesc corecții importante. Pentru categoria 5.001-10.000 de locuitori, unele trepte cresc cu până la aproximativ 21,8%.
Nu toți aleșii locali sunt însă avantajați. Pentru vicepreședinții consiliilor județene, coeficientul final scade de la 5,30 la 5, adică aproximativ 5,7%. Valoarea din grilă se reduce de la 21.730 la 20.000 de lei brut.
Aceeași modificare apare și în cazul viceprimarilor sectoarelor Bucureștiului.
Rezultă astfel o diferențiere clară chiar în interiorul categoriei demnitarilor locali: mai multe categorii de primari sunt împinse în sus, în timp ce vicepreședinții de CJ și viceprimarii de sector sunt coborâți.
Președintele, premierul, miniștrii și parlamentarii nu primesc coeficienți mai mari
Pentru demnitarii de la nivel central, situația este diferită. În cazul Președintelui României, premierului, miniștrilor și parlamentarilor, coeficienții din proiectul din iulie sunt, în general, păstrați și în varianta din august.
Prin urmare, aceste categorii nu obțin un avantaj din ultima rundă de modificări. Valorile în lei scad exclusiv ca efect al reducerii valorii de referință.
Astfel:
• Președintele României: coeficient 8, iar valoarea scade de la 32.800 la 32.000 de lei;
• premierul: coeficient 7,5, iar valoarea scade de la 30.750 la 30.000 de lei;
• senatorii și deputații: coeficient 6, iar valoarea scade de la 24.600 la 24.000 de lei.
În total, în familia demnitarilor sunt identificate 32 de majorări de coeficient, 12 reduceri și 300 de valori neschimbate, modificările fiind concentrate în special la aleșii locali.
Armata, Poliția și serviciile: nicio modificare în 179 de poziții
Cea mai stabilă anexă este cea dedicată Apărării, ordinii publice și securității naționale.
Din cele 179 de valori comparabile, bilanțul este:
• coeficienți majorați: 0;
• coeficienți reduși: 0;
• coeficienți neschimbați: 179.
Cu alte cuvinte, între proiectul din iulie și varianta din 20 august, grila militarilor, polițiștilor și personalului din structurile de securitate a rămas practic neatinsă la nivelul coeficienților.
Valorile salariale nu rămân însă identice, deoarece baza de calcul scade de la 4.100 la 4.000 de lei. Astfel, toate cele 179 de valori salariale comparabile sunt mai mici cu aproximativ 2,44%.
De exemplu, un coeficient de 3,02 pentru funcțiile corespunzătoare gradului de colonel/comandor/comisar-șef rămâne 3,02, dar valoarea salarială scade de la 12.382 la 12.080 de lei.
Justiția: magistrații pierd din valoarea grilei
În Justiție, situația este asemănătoare. Din 189 de valori comparabile, 178 au coeficient identic, 10 au coeficient mai mare, iar una are coeficient mai mic.
În special grilele judecătorilor și procurorilor rămân neschimbate față de proiectul din iulie. Prin urmare, aceștia pierd în valoarea teoretică a salariului doar ca efect al reducerii bazei de calcul cu 2,44%.
Pentru o funcție cu coeficient 5,5, de exemplu, valoarea scade de la 22.550 la 22.000 de lei, fără ca poziția în ierarhia salarială să fie modificată.
Creșterile din Justiție sunt concentrate mai ales la Oficiul Național al Registrului Comerțului și oficiile teritoriale.
Un registrator de registru comerțului, grad I, cu 5-7 ani vechime, trece de la coeficientul 2,554 la 2,95, o creștere de aproximativ 15,5%. Valoarea salarială urcă de la circa 10.472 la 11.800 de lei brut.
Pentru mai multe trepte ale funcției de referent asistent, coeficienții cresc cu aproximativ 8,1%.
Sănătatea: medicii rămân pe loc, unele profesii cresc, iar unele funcții de conducere sunt reduse
Familia Sănătate oferă una dintre cele mai fragmentate imagini.
Din 142 de valori comparabile, 21 au coeficient mai mare, 11 au coeficient mai mic, iar 110 au rămas identice.
În cazul medicilor primari și specialiști, grila rămâne în principal neschimbată. Un medic primar rămâne la coeficientul 4, iar un medic specialist la 3,20.
Valoarea în lei scade însă din cauza reducerii bazei de calcul: de la 16.400 la 16.000 de lei pentru medicul primar și de la 13.120 la 12.800 de lei pentru medicul specialist.
Există și câștigători clari. Pentru asistent medical-șef/moașă-șef și funcții similare, coeficientul crește de la 2,72 la 3, adică aproximativ 10,3%, iar valoarea din grilă urcă de la 11.152 la 12.000 de lei.
Pentru farmacistul primar, coeficientul crește de la 2,70 la 2,90, o majorare de aproximativ 7,4%, iar salariul rezultat urcă de la 11.070 la 11.600 de lei.
Pentru anumite grade, biologii, biochimiștii, chimiștii, fizicienii, psihologii, logopezii și sociologii beneficiază de creșteri ale coeficienților de aproximativ 4,5%-4,7%.
În schimb, restructurarea grilei pentru funcțiile de conducere din unitățile sanitare aduce reduceri pentru anumite posturi administrative. Raportat la coeficientul de grad I din proiectul din iulie, scăderile ajung la aproximativ 12% pentru directorul economic, 11% pentru asistentul medical-șef pe unitate și 9% pentru directorul de îngrijiri.
Profesorii primesc corecții pozitive, dar multe sunt prea mici pentru a compensa reducerea valorii de referință
În Educație, imaginea este mai complicată deoarece aceeași familie ocupațională include și cercetarea.
Per total, din 326 de valori comparabile, 81 au coeficienți mai mari, 82 au coeficienți mai mici, iar 163 au rămas identice.
În cazul profesorilor din preuniversitar apar numeroase corecții în sus, dar în multe situații acestea sunt mai mici decât pragul de 2,5% necesar pentru compensarea reducerii valorii de referință.
De exemplu, un profesor cu studii superioare de lungă durată, grad didactic I, cu peste 25 de ani vechime, trece de la coeficientul 2,38 la 2,42, o creștere de 1,68%.
Majorarea nu este însă suficientă pentru a compensa reducerea bazei de calcul. Valoarea salarială scade de la 9.758 la 9.680 de lei.
Același fenomen apare la mai multe trepte ale profesorilor: coeficientul crește, dar avantajul este absorbit integral de reducerea valorii de referință, iar salariul teoretic din grilă ajunge mai mic.
Situația este mai favorabilă pentru unele funcții universitare. Un conferențiar universitar cu 10-15 ani vechime trece de la coeficientul 2,25 la 2,40, o creștere de 6,67%, iar valoarea salarială urcă de la 9.225 la 9.600 de lei.
Cercetarea, printre marii perdanți: reduceri de 13%-16%
Dacă profesorii beneficiază cel puțin de anumite corecții pozitive, cercetarea științifică este una dintre zonele în care varianta din august aduce reduceri directe ale coeficienților.
Pentru numeroase funcții de conducere din institutele și centrele de cercetare, coeficienții sunt reduși uniform cu aproximativ 13%.
Pentru directorul general al unui institut de cercetare, una dintre valorile din grilă scade de la 4,5306 la 3,9416, adică -13%. Valoarea salarială corespunzătoare se reduce de la aproximativ 18.575 la 15.766 de lei.
Pentru cercetătorul științific II, reducerea este și mai mare, de 16,44%. Valoarea corespunzătoare coboară de la aproximativ 12.267 la 10.000 de lei.
În aceeași zonă sunt reduși cu aproximativ 13% coeficienții pentru directori de institute, directori adjuncți, secretari științifici și șefi de compartimente de cercetare.
Radiografia ultimei runde de negocieri
Privită strict prin prisma modificărilor de coeficienți dintre proiectul din iulie și varianta din 20 august, ultima rundă de negocieri conturează câteva concluzii clare.
Administrația este câștigătorul evident, cu 89 de majorări și nicio reducere. O parte dintre consilieri, experți, inspectori și auditori beneficiază de creșteri de două cifre ale coeficienților.
Mai multe categorii de primari se află, de asemenea, printre marii beneficiari, cu creșteri care ajung, pentru anumite etape ale grilei, la peste 20% și chiar la 36%.
Armata, Poliția și serviciile nu au fost modificate la nivelul coeficienților, dar pierd aproximativ 2,44% din valoarea teoretică a salariilor ca urmare a reducerii bazei de calcul.
Magistrații sunt, la rândul lor, lăsați în mare parte pe grila din iulie și pierd din valoarea salariilor ca efect al reducerii valorii de referință. În schimb, anumite funcții de la Registrul Comerțului primesc creșteri.
Medicii rămân în principal la aceiași coeficienți și pierd din valoarea de referință, în timp ce anumite categorii de personal medical beneficiază de majorări, iar unele funcții administrative de conducere sunt coborâte.
Profesorii primesc numeroase corecții pozitive, însă multe sunt prea mici pentru a compensa reducerea valorii de referință, astfel că valoarea salarială finală rămâne mai mică.
Cercetarea științifică este unul dintre cei mai clari perdanți ai ultimei variante, cu reduceri directe ale coeficienților de 13%-16%.
În concluzie, tăierea celor 100 de lei din valoarea de referință, de la 4.100 la 4.000 de lei, nu a fost aplicată peste o grilă pur și simplu înghețată. În paralel cu reducerea generală a bazei de calcul, proiectul din 20 august a repoziționat 287 de poziții în sus și 111 în jos.
Rezultatul final este însă unul diferit de la o categorie la alta: Administrația și anumite categorii de aleși locali au primit cele mai consistente corecții pozitive, Apărarea și Justiția au rămas în mare parte neschimbate la nivel de coeficienți, iar cercetarea a suportat unele dintre cele mai mari reduceri.

