Și-a incendiat propria podgorie după ce criza vinului i-a distrus afacerea de familie

Un viticultor din California a recurs la un gest extrem după ce a fost nevoit să își închidă afacerea de familie și să își vândă terenurile. Bărbatul și-a incendiat propria podgorie pentru a atrage atenția asupra crizei profunde care afectează industria vinului.

Un viticultor din Salinas, California, și-a incendiat propria podgorie după ce a fost nevoit să își închidă afacerea de familie, într-un gest prin care a dorit să atragă atenția asupra crizei care afectează industria vinului.

Jason Smith, în vârstă de 50 de ani, și-a vândut terenurile și a renunțat la afacerea înființată de familia sa în 1973, în regiunea viticolă Monterey. Înainte de incendiu, vița-de-vie din plantația de pinot noir a fost smulsă cu un tractor, iar apoi culturile au fost incendiate.

Domeniul viticol, administrat timp de trei generații și întins pe peste 1.200 de hectare, nu a mai putut fi susținut financiar. Smith spune că se pregătește acum pentru o reconversie profesională.

Gestul său scoate în evidență dificultățile cu care se confruntă tot mai mulți producători de vin din California. Costurile de întreținere ale podgoriilor au depășit în multe cazuri veniturile obținute din vânzarea strugurilor, iar numeroși viticultori aleg să își abandoneze plantațiile.

Potrivit producătorilor din regiune, scăderea consumului de vin, schimbarea preferințelor consumatorilor, efectele schimbărilor climatice, taxele vamale și concurența tot mai mare de pe piață au contribuit la adâncirea crizei. În plus, exporturile de vin din California au înregistrat un declin semnificativ în 2025, iar consumul de alcool în rândul americanilor continuă să scadă, accentuând dificultățile din sectorul viticol.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente