Orașul Turceni își propune să valorifice la maximum resursele de apă și potențialul viticol al zonei, iar autoritățile locale au început demersurile pentru dezvoltarea acestor domenii.
Recent, a fost înființată Asociația utilizatorilor de apă pentru irigații, o structură care are ca obiectiv valorificarea întregului potențial hidric al localității. Primarul Constantin Popescu a declarat că Turceniul beneficiază de importante resurse de apă, fiind traversat de râurile Jiu și Jilț, iar intenția este realizarea unui sistem modern și performant de irigații pentru aproximativ 3.000 de hectare de teren agricol.
Potrivit edilului, noua asociație va avea posibilitatea de a atrage finanțări europene necesare pentru dezvoltarea infrastructurii de irigații.
În același timp, Turceniul este recunoscut și ca o zonă cu potențial viticol. Persoanele interesate să investească în înființarea unor plantații de viță-de-vie vor putea accesa fonduri europene nerambursabile pentru dezvoltarea acestor proiecte.

