Tânărul gorjean Adrian C. Popescu a moderat, miercuri, ceremonia de deschidere a celei de-a XIII-a ediții a Programului Oficial de Internship al Guvernului României, un moment cu o puternică încărcătură personală pentru acesta.
În urmă cu opt ani, Adrian C. Popescu a fost, la rândul său, intern în cadrul aceluiași program, desfășurându-și activitatea la Ministerul Dezvoltării. El spune că experiența de atunci a reprezentat unul dintre cele mai importante momente din parcursul său profesional, oferindu-i primul contact direct cu administrația publică și încrederea că poate construi o carieră în acest domeniu, în ciuda provocărilor și limitelor sistemului.

„Internshipul a fost unul dintre momentele definitorii pentru parcursul meu profesional. Mi-a oferit primul contact real cu administrația publică și mi-a dat încrederea că pot construi o carieră în această zonă, chiar și atunci când vezi de aproape limitele sistemului, prejudecățile care îl însoțesc și problemele pentru care încerci să găsești soluții”, a transmis Adrian C. Popescu.
În fața celor 200 de tineri selectați pentru ediția din acest an, acesta a vorbit despre importanța valorificării oportunităților oferite de program și despre rolul pe care experiența îl poate avea în dezvoltarea unei cariere în administrația publică.
Evenimentul a fost deschis de Dan Reșitnec, secretarul general al Guvernului, căruia Adrian C. Popescu i-a mulțumit pentru încredere și pentru sprijinul acordat programului. Mesaje adresate noii generații de interni au mai transmis Mihai Jurca, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării, precum și Cristina Trăilă, secretar general adjunct al Guvernului.
La eveniment a fost prezentă și Ramona Goga, reprezentantă a Asociației Alumni Internship GovRo, la zece ani de la absolvirea programului, oferind un exemplu al impactului pe care această inițiativă îl poate avea asupra dezvoltării profesionale a participanților.
Adrian C. Popescu a declarat că s-a bucurat să contribuie la organizarea ceremoniei și să fie „o punte între generația alumni și noua generație de interni”.
La final, tânărul din Gorj le-a transmis participanților ediției 2026 un mesaj de încurajare: „Profitați de această experiență, puneți întrebări, fiți curioși și luați administrația publică în serios. Poate fi un început mai important decât credeți.”

