Spectacol aviatic la Aerodromul Drobeta: acrobații aeriene, parașutiști și zboruri spectaculoase

Locuitorii din Drobeta-Turnu Severin și din întreaga regiune sunt invitați sâmbătă, 27 iunie, la unul dintre cele mai așteptate evenimente aeronautice ale anului, organizat pe Aerodromul Drobeta de Aeroclubul Drobeta, în parteneriat cu Aeroclubul României, Aeroclubul Barză Târgu Jiu și numeroși parteneri privați.

Manifestarea se va desfășura cu sprijinul Consiliului Local Drobeta-Turnu Severin și al Consiliului Județean Mehedinți și promite o zi plină de adrenalină, demonstrații spectaculoase și activități pentru întreaga familie.

Programul va începe oficial la ora 11:00, însă organizatorii recomandă participanților să ajungă în zonă începând cu ora 10:30, având în vedere că accesul pe drumul din zona Dealului Balota către aerodrom ar putea fi aglomerat.

Publicul va avea ocazia să urmărească demonstrații de acrobație aeriană susținute de unii dintre cei mai apreciați piloți de profil din România, salturi spectaculoase ale parașutiștilor, precum și evoluții ale girocopterelor, aeronavelor ultraușoare, elicopterelor, motoparapantelor și motodeltaplanelor.

Organizatorii îi încurajează pe participanți să vină împreună cu familia și prietenii pentru a se bucura de atmosfera relaxată de pe aerodrom, unde pasiunea pentru zbor se va îmbina cu spiritul unei autentice sărbători câmpenești.

Evenimentul se anunță a fi o adevărată celebrare a aviației și o oportunitate rară pentru public de a admira de aproape aeronave și demonstrații aeriene de excepție.

 

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente