Un nou caz al unei persoane care s-ar fi prezentat în mod fals drept medic a ieșit la iveală. Influencerița Ștefania Drăghici se prezenta pe Instagram drept „medic specialist dermatolog”, însă Colegiul Medicilor din România a transmis că aceasta nu figurează în Registrul medicilor. În urma verificărilor, Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis să sesizeze Poliția.
Cazul apare la doar două zile după ce s-a aflat că o altă femeie, care susținea că este medic, a fost invitată ani la rând într-o emisiune difuzată de ETNO TV.
Cum a fost descoperit cazul
Potrivit Paginademedia.ro, Ștefania Drăghici a publicat pe Instagram o postare publicitară în care promova produse cosmetice și se prezenta drept „medic specialist dermatolog”. Verificările au început după o sesizare privind o reclamă publicată pe contul bilenegre.ro, marcată ca „parteneriat plătit”.
În materialul promoțional, influencerița recomanda un produs cosmetic pe bază de acid azelaic, despre care susținea că tratează eficient rozaceea, acneea și petele pigmentare.
Răspunsul Colegiului Medicilor
La solicitarea CNA, Colegiul Medicilor din România a verificat situația și a transmis că, la momentul verificării, Ștefania Drăghici nu era înscrisă în Registrul medicilor administrat de instituție.
Totodată, Colegiul a subliniat că simpla deținere a unei diplome de licență în medicină nu oferă automat dreptul de a exercita profesia sau de a se prezenta public ca medic.
„Deținerea unei diplome de licență în medicină nu conferă, prin ea însăși, dreptul de a exercita profesia de medic și nici dreptul de a se prezenta public ca având această calitate în sensul exercitării profesiei”, se arată în răspunsul transmis CNA.
CNA a sesizat Poliția
În urma concluziilor primite de la Colegiul Medicilor, CNA a decis să sesizeze atât platformele pe care au fost publicate materialele, cât și Poliția, la fel cum a procedat și în cazul femeii prezentate drept medic la ETNO TV.
„Să facem adrese către platforme prin care spunem că doamna se prezintă medic şi nu este conform adresei de la Colegiul Medicilor. Şi sesizăm Poliţia şi cu privire la dânsa”, a declarat Monica Gubernat, membru CNA.

