Femeie amendată cu 3.000 de lei după ce a abandonat șase pui de pisică pe un teren viran

O femeie în vârstă de 73 de ani, din Pitești, a fost sancționată contravențional cu suma de 3.000 de lei după ce a abandonat șase pui de pisică pe un teren viran din județul Argeș.

Incidentul a fost surprins de o cameră video, iar imaginile au fost distribuite în mediul online. În înregistrare se observă cum două femei lasă puii de pisică pe teren, însă, după ce își dau seama că sunt filmate, revin asupra gestului, iau animalele, le introduc într-un sac și le transportă în portbagajul unui autoturism.

Potrivit martorilor, atunci când a aflat că urmează să fie sancționată, femeia a declarat: „Eee, plătesc amendă!”, încercând ulterior să se justifice prin afirmația: „Păi da, nu sunt nici ai noștri!”.

În urma apariției imaginilor în spațiul public, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Argeș s-au sesizat din oficiu și au demarat verificări.

„În ziua de 1 iunie a.c., în urma unor postări apărute în mediul online, poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că o persoană a abandonat 6 exemplare feline pe un teren viran. În urma verificărilor efectuate, a fost identificată o femeie de 73 de ani, din Piteşti, care era însoţită de o altă persoană la momentul producerii evenimentului. Ca urmare a celor constatate, persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 3.000 de lei, conform Legii 205/2004 privind protecţia animalelor”, au transmis reprezentanții Poliției Argeș.

Autoritățile reamintesc că abandonul animalelor reprezintă o faptă sancționată de lege și îndeamnă cetățenii să semnaleze astfel de cazuri instituțiilor competente.

 

Mai multe articole

18 COMENTARII

  1. Foarte bine ..a fost văzută și filmată …dar câte suflete sunt abandonate fără să fie văzut cine o face….

  2. Foarte bine !O nesimtita fara inima !Asa sa te abandoneze si pe tine cretino care esti !Sterilizeaza ca sa nu mai ai ce abandona !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente