CSM Târgu Jiu a bifat, la începutul acestui an, un nou transfer important la nivelul echipei de handbal senioare. Clubul gorjean a ajuns la un acord cu Larisa Șerban, handbalistă în vârstă de 26 de ani, care a evoluat ultima dată pentru Unirea Slobozia. Noul centru al formației din Târgu Jiu a semnat un contract valabil pe un an și jumătate.
Larisa Șerban s-a alăturat deja lotului pregătit de Liviu Andrieș și a început antrenamentele alături de noile sale colege. Cel mai probabil, aceasta va debuta în tricoul CSM Târgu Jiu în etapa viitoare de campionat, în partida contra SCM U Craiova.
După transferul realizat la finalul anului trecut, când Vali Bardac a ajuns la Târgu Jiu, oficialii clubului au continuat consolidarea lotului în perspectiva returului actualei ediții de campionat, dar și a sezonului viitor. Larisa Șerban evoluează pe postul de centru, însă poate acoperi fără probleme orice poziție la linia de 9 metri.
În palmaresul său se regăsește o medalie de bronz, obținută chiar în primul sezon petrecut în Liga Florilor, alături de Măgura Cisnădie. Ultima experiență competițională a Larisei a fost în eșalonul secund, la Unirea Slobozia, echipă care evoluează în prezent în Divizia A.
Larisa Șerban a început handbalul la Liceul cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu” din Sebeș, unde a parcurs toate etapele de juniorat în perioada 2011–2017. În 2017 a ajuns la Măgura Cisnădie, cu care a evoluat în Liga Națională și a obținut medalia de bronz la finalul sezonului 2017–2018, ediție în care a înscris 35 de goluri. Ulterior, a făcut pasul către Reșița, în liga secundă, unde a activat în sezonul 2018–2019.
În 2019, Larisa Șerban a revenit în Liga Florilor, la HC Zalău, unde a evoluat timp de două sezoane (2019–2021) sub comanda antrenorului Gheorghe Tadici. După perioada petrecută la Zalău, a continuat în eșalonul secund, la CS Universitatea Cluj, club pentru care a jucat între 2021 și 2024. În vara anului 2024 a semnat cu Unirea Slobozia.
La prezentarea oficială, Larisa Șerban a declarat:
„În primul rând, am fost atrasă de profesionalismul și valorile echipei. Am observat că aici se pune accent pe performanță, disciplină și evoluție, lucruri foarte importante pentru mine. Sunt convinsă că sunt oameni profesioniști de la care am ce învăța și cred că pot crește valoric. Sunt conștientă de așteptările care există, iar acest lucru mă motivează. Îmi asum responsabilitatea și voi munci pentru a mă ridica la nivelul așteptărilor. Îmi doresc să contribui cu tot ce pot, să evoluez și să demonstrez, prin rezultate, că merit încrederea acordată. Sunt pregătită să depun efortul necesar.”

