Novaciul se pregătește pentru a 58-a ediție a Festivalului Folcloric Păstoresc „Urcatul oilor la munte”

La Novaci, pregătirile pentru cea de-a LVIII-a ediție a Festivalului Folcloric Păstoresc „Urcatul oilor la munte” sunt în toi. Evenimentul va avea loc pe 25 mai, fiind una dintre cele mai importante sărbători ale comunităților păstorești de pe versanții Parângului.

Organizatorii țin pasul cu crescătorii de animale care, odată cu retragerea iernii, se pregătesc să revină la stâne. Deși zăpada mai stăruie pe crestele Munților Lotrului și în zonele de altfel accesibile, păstorii au pregătit deja mânzările (oile cu lapte) pentru urcușul la munte.

Obiceiul străvechi al transhumanței, când ciobanii urcau oile de la șes spre pășunile alpine, este sărbătorit an de an la Novaci. De-a lungul timpului, această tradiție păstorească, transmisă din generație în generație, a crescut în amploare, devenind un adevărat simbol identitar al zonei.

Unul dintre momentele cheie ale festivalului este reconstituirea „Popasului în vatra satului” – un episod artistic ce evocă oprirea ciobanilor în Novaci, unde se întâlneau cu cei dragi, își așezau târla și petreceau în jurul focului pe sunet de fluier și pași de joc străbun.

Organizatorii lansează o invitație deschisă tuturor localnicilor: să îmbrace costumul popular, să participe cu cei mici la parada portului tradițional și să contribuie la organizarea momentului artistic, aducând cai, măgari și obiecte specifice vieții păstorești.

Festivalul „Urcatul oilor la munte” a evoluat de la un simplu obicei al păstorilor la o sărbătoare recunoscută național, care adună comunități din întreaga țară, inclusiv urmași ai celor care au practicat transhumanța pe distanțe mari și reprezentanți ai altor etnii din zone cu tradiție păstorească.

Organizatorii fac apel și la voluntari, care sunt rugați să se înscrie telefonic la coordonatoarea artistică a evenimentului, pentru a contribui la buna desfășurare a festivalului.

 

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente