429 de localități ar putea fi comasate până în 2028

Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, a anunțat că 429 de localități cu populații reduse ar putea intra în prima etapă a reformei administrative, care vizează comasarea primăriilor. Unificarea ar urma să producă efecte începând cu alegerile locale din 2028, iar autoritățile iau în calcul acordarea unor facilități fiscale și investiții suplimentare pentru comunitățile care acceptă voluntar această măsură.

Într-un interviu video publicat vineri de Digi24, ministrul s-a declarat în favoarea comasării obligatorii a localităților care nu se pot susține financiar. Totuși, într-o primă etapă, Ministerul Dezvoltării intenționează să încurajeze unificarea voluntară, prin investiții și facilități fiscale.

Alexandru Stoica a explicat că pragul de 1.500 de locuitori a fost stabilit pornind de la categoriile de populație utilizate de Ministerul Dezvoltării. În urma calculelor efectuate, au fost identificate 429 de localități care ar putea fi incluse în prima etapă a reformei.

Propunerea a pornit inclusiv de la problemele întâmpinate în finanțarea investițiilor din comunele mici, unde proiecte similare sunt realizate separat, ceea ce generează cheltuieli suplimentare.

„Pentru că erau comune mici, ar fi mai bine să existe o soluție (…) să comaseze, ca să putem să facem lucrurile și economiile, bineînțeles, la bugetul de stat. Și de aici a apărut procedura de comasare voluntară”, a declarat ministrul.

Comasarea voluntară va fi decisă prin referendumuri. Reforma ar urma să se aplice din 2028

Localitățile care vor să se unească voluntar vor trebui să organizeze referendumuri locale, procedura urmând să fie declanșată prin hotărâri ale consiliilor locale.

„Referendumurile se fac local. Fiecare UAT care dorește să comaseze va iniția acest referendum prin hotărârile de Consiliul Local”, a precizat Alexandru Stoica.

Potrivit ministrului, efectele administrative ale unificării ar urma să se producă la alegerile locale din 2028. Atunci, locuitorii comunelor care decid să se unească vor vota conducerea noii unități administrativ-teritoriale.

Deși pragul de 1.500 de locuitori reprezintă punctul de plecare al propunerii, comasarea voluntară nu va fi limitată doar la localitățile care se află sub acest nivel. Ministrul a explicat că și comune mai mari ar putea decide să se unească cu localități învecinate, dacă locuitorii lor sunt de acord.

„Cetățenii vor alege. Dar există posibilitatea ca să existe genul acesta de comasare. Să avem localitate de 3.000 de locuitori și în lângă să fie o localitate de 300 sau 400 de locuitori și automat poate să facă această comasare, fără probleme. Noi am zis până la 1.500 de locuitori dar asta nu înseamnă că nu poate să existe și de 2.000 sau de 3.000 această comasare. Nu. Va fi pentru toată lumea”, a explicat Stoica.

Ministrul susține și comasarea obligatorie. Pragurile nu au fost stabilite

Întrebat despre anunțul președintelui PSD, Sorin Grindeanu, referitor la posibilitatea unei reforme administrative obligatorii, prin angajarea răspunderii Guvernului în Parlament, ministrul Dezvoltării a declarat că susține această variantă, în special în cazul localităților mici.

„Mai ales pentru localitățile mici, 100%. Da, sunt de acord că trebuie făcută”, a afirmat Alexandru Stoica.

În cazul unei comasări obligatorii, organizarea referendumurilor locale nu ar mai fi necesară, urmând să existe excepții de la această procedură.

Întrebat dacă primăriile ar trebui să mai organizeze referendumuri într-o asemenea situație, ministrul a răspuns: „Nu. Automat vor fi excepții de la referendum.”

Stoica a recunoscut însă că, în acest moment, nu există un plan detaliat privind pragurile de populație și localitățile care ar putea fi incluse în varianta obligatorie a reformei. Aceste aspecte urmează să fie analizate în cadrul unui grup de lucru mai amplu, la care vor participa mai mulți factori de decizie.

„Aici o să fie o discuție mult mai largă. Eu o să asigur mai mult suportul tehnic și asta, dar discuțiile vor fi mult mai largi, cu mai mulți factori implicați în această decizie. Nu o ține neapărat numai de Ministerul Dezvoltării”, a declarat ministrul.

Întrebat câte localități estimează că vor fi comasate până la alegerile din 2028, Alexandru Stoica a indicat cifra de 429. El a precizat că ar putea exista și localități cu peste 1.500 de locuitori care să aleagă unificarea.

Scutiri de taxe și impozite pentru localitățile care acceptă comasarea

Pentru a determina administrațiile locale să accepte voluntar reforma, Ministerul Dezvoltării analizează acordarea unor facilități fiscale și alocarea unor fonduri suplimentare pentru investiții.

Printre variantele luate în calcul se numără scutirea temporară de la plata unor taxe și impozite locale, inclusiv a celor pentru clădiri.

„Noi trebuie să venim cu anumite facilități. Era scutiri de taxe, de impozite pe clădiri. Și bineînțeles și cu partea de investiții”, a explicat ministrul.

Întrebat dacă facilitățile ar putea include și acoperirea impozitelor locale, Alexandru Stoica a vorbit despre posibilitatea înființării unui fond special, din care aceste obligații să fie plătite pentru o perioadă de 3–5 ani.

„Aici să creăm un fond în care noi să acoperim o perioadă de 3-5 ani să acoperim aceste taxe ale lor”, a precizat acesta.

Deocamdată, măsurile sunt la nivel de propuneri și urmează să fie discutate cu reprezentanții administrațiilor locale.

Ce se va întâmpla cu angajații primăriilor care vor fi comasate

În ceea ce privește personalul din primăriile vizate de reformă, ministrul nu a anunțat disponibilizări în masă, precizând că situația angajaților va trebui analizată individual, în funcție de fiecare localitate.

O parte dintre salariați ar putea fi preluați de administrațiile rezultate în urma comasării, iar reducerea numărului de posturi s-ar putea realiza inclusiv prin pensionarea naturală a angajaților.

„Și cu economiile, pentru că mulți au zis gata, trebuie să dăm afară nu știu câți. Nu. Eu vă spun din analizele pe care le-am ieșit noi la minister, mulți oameni pleacă natural din sistem la pensie”, a afirmat Stoica.

Ministrul a adăugat că vor fi necesare consultări cu sindicatele și identificarea unor mecanisme pentru angajații care se apropie de vârsta pensionării.

„Soluția este comasarea”, susține ministrul Dezvoltării

Alexandru Stoica consideră că unificarea localităților reprezintă principala soluție pentru administrațiile care nu reușesc să-și acopere cheltuielile din veniturile proprii.

În opinia ministrului, reforma ar permite folosirea mai eficientă a banilor publici și ar putea contribui la îmbunătățirea accesului locuitorilor din comunele mici la servicii precum asistența medicală, alimentarea cu apă și canalizarea.

Acesta a menționat și posibilitatea integrării serviciilor publice, cu sprijinul consiliilor județene, care ar putea interveni în zonele respective. De asemenea, ar urma să fie analizată colaborarea cu operatorii de apă, canalizare și transport, astfel încât comunitățile să poată beneficia de servicii mai bine organizate.

„Bineînțeles, automat o să încercăm și cu serviciile publice integrate, cu consiliile județene care să meargă să ajute în zonele respective. Oricum, se mai reglează lucrurile și cu operatorii de servicii, că este foarte important să știm și pe zona aceasta operatorul de apă, canal, de transport. Da, putem să-i ajutăm aici în privința aceasta, dar soluția este comasarea”, a declarat ministrul.

„Nu există alte soluții ca să putem să scoatem aceste localități din deficitul acesta cu care nu se pot susține”, a adăugat Alexandru Stoica.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente