Banii nefolosiți din Programul „Anghel Saligny” vor fi redirecționați pentru plata facturilor restante

Fondurile alocate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, dar care nu au fost solicitate de beneficiari în ritmul estimat inițial, vor putea fi redistribuite pentru achitarea facturilor restante aferente lucrărilor deja executate.

Măsura face parte dintr-un pachet de modificări aprobate astăzi de Guvern, la propunerea Ministerului Finanțelor. Schimbările urmăresc deblocarea plăților, continuarea investițiilor și limitarea acumulării unor noi obligații bugetare fără acoperire.

În prezent, o parte dintre fondurile programului sunt rezervate beneficiarilor care și-au asumat o cofinanțare de 20%, însă solicitările efective de transfer au fost depuse într-un ritm mai lent decât cel estimat pentru sumele alocate inițial. Din acest motiv, mecanismul existent a restrâns posibilitatea utilizării banilor disponibili pentru achitarea altor facturi deja transmise, chiar dacă resursele respective sunt prevăzute în bugetul aprobat.

Pentru corectarea acestei situații, proiectul aprobat prevede că Ministerul Dezvoltării va putea diminua, începând cu luna noiembrie, sumele rezervate beneficiarilor. Reducerea se va face proporțional cu solicitările depuse în primele 10 luni, raportate la valorile estimate inițial, în funcție de media lunară a cererilor de transfer.

Fondurile astfel disponibilizate vor putea fi direcționate către plata facturilor restante ale celorlalți beneficiari ai programului.

Creditele bugetare eliberate vor fi folosite pentru transferul parțial și proporțional al sumelor aferente fiecărei solicitări înregistrate în platforma digitală, fără aplicarea unor criterii de prioritizare. În același timp, beneficiarii vor putea solicita sumele rezervate care nu au fost diminuate cel târziu până la data de 10 decembrie 2026.

Potrivit oficialilor de la Ministerul Finanțelor, măsura urmărește reducerea numărului de facturi neachitate și prevenirea unor întârzieri suplimentare în execuția lucrărilor. Redistribuirea resurselor existente se va face în funcție de necesarul efectiv de plată, fără majorarea alocărilor bugetare deja aprobate.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente