Premierul desemnat Luca Niculescu a anunțat principalele direcții ale viitorului program de guvernare, printre care relansarea economică, protejarea puterii de cumpărare și sprijinirea persoanelor afectate cel mai mult de scumpiri și de măsurile de ajustare fiscal-bugetară. Printre priorități se numără identificarea unor soluții pentru creșterea veniturilor pensionarilor cu pensii mici, afectați puternic de inflație și de creșterea costului vieții.
Niculescu a precizat, într-o postare pe Facebook, că programul de guvernare este în curs de definitivare, iar măsurile pregătite vor urmări atât susținerea economiei, cât și protejarea veniturilor populației.
„Lucrăm intens la definitivarea programului de guvernare, iar pachetul de măsuri va fi orientat spre relansarea economică, protejarea puterii de cumpărare şi susţinerea celor care au fost cel mai mult afectaţi de creşterea preţurilor şi de ajustarea fiscal-bugetară”, a transmis premierul desemnat.
Pensionarii cu venituri mici, printre priorități
Una dintre direcțiile anunțate de Luca Niculescu vizează identificarea unor soluții pentru majorarea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii care au pensii mici și care resimt cel mai puternic efectele inflației și ale costurilor tot mai ridicate ale vieții.
„Ne propunem să identificăm soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici, care resimt cel mai puternic efectele inflaţiei şi ale costului vieţii. Ne dorim ca efortul de consolidare fiscală să fie însoţit de măsuri de solidaritate şi sprijin pentru cei care au cea mai mare nevoie”, a mai declarat acesta.
Discuții pentru noua lege a salarizării unitare
Un alt obiectiv anunțat de premierul desemnat este reluarea discuțiilor pentru adoptarea noii legi a salarizării unitare. Potrivit lui Niculescu, viitorul sistem ar urma să fie mai echitabil și mai predictibil, iar aplicarea acestuia să țină cont de posibilitățile bugetare.
„Astfel încât să construim un sistem mai echitabil și predictibil, cu un calendar de aplicare adaptat posibilităților bugetare”, a precizat premierul desemnat.
Luca Niculescu a mai subliniat că măsurile incluse în programul de guvernare vor fi stabilite prin dialog transparent cu sindicatele, patronatele și partenerii politici. În același timp, Guvernul va trebui să țină cont atât de necesitatea protejării veniturilor românilor, cât și de continuarea reducerii deficitului bugetar și de menținerea stabilității financiare a țării.

