Amenzi uriașe pentru angajatorii care nu respectă legea muncii! Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a aplicat sancțiuni în valoare totală de 1.171.500 de lei, în urma celor 38 de controale efectuate în perioada 5–9 octombrie 2026. Din această sumă, 640.000 de lei reprezintă amenzi pentru muncă nedeclarată, iar printre cazurile descoperite se numără angajatori din domeniul construcțiilor și al cazării, unde mai multe persoane lucrau fără contracte individuale de muncă.
În urma verificărilor privind relațiile de muncă, precum și securitatea și sănătatea în muncă, inspectorii au aplicat 76 de sancțiuni contravenționale și au dispus 196 de măsuri obligatorii pentru remedierea deficiențelor constatate.
Una dintre cele mai mari sancțiuni a fost aplicată unui angajator din Tismana, care desfășoară activități în domeniul hotelurilor și al altor facilități de cazare. Acesta a primit o amendă de 260.000 de lei, după ce inspectorii au identificat mai multe încălcări ale legislației muncii și normelor de securitate și sănătate în muncă. Printre nereguli s-a numărat primirea la muncă a șase persoane fără încheierea prealabilă a contractelor individuale de muncă.
O altă sancțiune importantă, de 306.000 de lei, a fost aplicată unei firme cu sediul social în județul Ilfov, care desfășoară activități în domeniul construcțiilor pe raza municipiului Târgu Jiu. În acest caz, inspectorii au constatat că șapte persoane prestau activitate fără să aibă contracte individuale de muncă încheiate înainte de începerea lucrului.
De asemenea, o societate cu sediul social în județul Mehedinți, care desfășoară activități în construcții în Târgu Jiu, a fost sancționată cu 138.000 de lei. Verificările au scos la iveală faptul că trei persoane lucrau fără contracte individuale de muncă încheiate în prealabil.
În paralel, ITM Gorj a derulat mai multe acțiuni tematice de control. În cadrul campaniei naționale pentru combaterea muncii nedeclarate și verificarea respectării normelor de securitate și sănătate în muncă în construcții, desfășurată în perioada 1 aprilie–7 decembrie 2026, au fost verificați 53 de angajatori. Inspectorii au aplicat 174 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1.304.500 de lei, și au dispus 367 de măsuri pentru remedierea deficiențelor și intrarea în legalitate.
Alte verificări au vizat industria alimentară, unde au fost controlați opt angajatori. Au fost aplicate zece sancțiuni, în valoare totală de 78.500 de lei, și au fost dispuse 12 măsuri de remediere. În sectorul exploatării și transportului masei lemnoase pe drumurile forestiere, inspectorii au verificat șapte angajatori, au aplicat cinci sancțiuni în valoare de 44.000 de lei și au stabilit zece măsuri obligatorii.
George Octavian Romanescu, inspector-șef al ITM Gorj, a transmis că instituția va continua controalele pentru combaterea muncii nedeclarate și a practicilor care încalcă drepturile salariaților.
„Primirea la muncă a unei persoane fără încheierea, în prealabil, a unui contract individual de muncă se sancționează cu amendă de 40.000 de lei pentru fiecare persoană identificată, angajatorii riscând amenzi de până la 1.000.000 de lei”, a avertizat inspectorul-șef.
Controalele urmăresc atât identificarea angajaților care lucrează fără forme legale, cât și verificarea condițiilor în care se desfășoară activitatea, pentru protejarea drepturilor salariaților și prevenirea accidentelor de muncă.

