Bătaia de la terasa din Mătăsari: cei doi bărbați au scăpat de arest și au primit control judiciar

Noi măsuri au fost dispuse în cazul celor doi bărbați de 23 și 40 de ani, care ar fi ajuns să își aplice reciproc lovituri cu pumnii în zona feței, în urma unui conflict izbucnit într-o terasă din Mătăsari.

După ce au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, cei doi au fost prezentați, la data de 5 octombrie 2026, Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru.

În urma procedurilor, față de ambii bărbați a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Incidentul a avut loc pe 4 octombrie, într-o terasă din comuna Mătăsari, unde cei doi, unul din Bolboși și celălalt din Mătăsari, ar fi intrat într-un conflict în urma unor discuții în contradictoriu. Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru s-au sesizat din oficiu și au demarat cercetările.

Potrivit anchetatorilor, cei doi și-ar fi aplicat reciproc lovituri cu pumnii în zona feței, în urma agresiunii suferind leziuni care nu au necesitat transportul la spital.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru infracțiunea de „lovirea sau alte violențe”, iar în urma probatoriului administrat s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de cei doi.

Înainte de prezentarea la Parchet, ambii au fost reținuți pentru 24 de ore. Totodată, polițiștii au parcurs procedura prevăzută de OMAI nr. 138/2024, fără să fie identificat un risc iminent, celor doi fiindu-le înmânate cereri pentru a se adresa instanței de judecată.

Cercetările continuă sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente