Generalul gorjean Ioan Sîrbu și-a lansat volumul biografic la Biblioteca Academiei Române. Povestea unui destin impresionant

Generalul în rezervă Ioan Sîrbu, membru al nucleului de conducere al PNL Gorj, și-a lansat joi volumul biografic „De la Piscuri la New York și înapoi: Anatomia unui destin”, în cadrul unui eveniment organizat la Biblioteca Academiei Române.

Cartea prezintă parcursul profesional al generalului gorjean, care a pornit dintr-o familie săracă din satul Piscuri, comuna Plopșoru. La vârsta de 14 ani, acesta a plecat de acasă pentru a învăța o meserie, fără să știe că drumul său îl va purta până în Statele Unite ale Americii.

O bursă i-a oferit șansa de a studia la New York University, unde s-a pregătit sub îndrumarea unuia dintre pionierii implantologiei. Deși a avut oportunitatea de a-și continua cariera în străinătate, Ioan Sîrbu a ales să se întoarcă în România, unde și-a propus să contribuie la dezvoltarea acestei specializări.

De-a lungul carierei, a devenit profesor universitar, medic recunoscut la nivel internațional și general-maior. Acesta a explicat că unul dintre motivele pentru care a revenit în țară din Statele Unite a fost dorința de a nu-și dezamăgi familia și colegii de armată, care l-ar fi putut considera dezertor.

Pentru Ioan Sîrbu, volumul lansat reprezintă mai mult decât o simplă biografie, fiind o carte cu un mesaj inspirațional. Generalul își dorește ca aceasta să ajungă și în unitățile de învățământ din județul Gorj, pentru a le oferi tinerilor un exemplu de ambiție, perseverență și reușită profesională.

Recunoașterea activității sale este reflectată și de includerea sa în enciclopedia „150 de personalități gorjene”, pe care Primăria Târgu Jiu a decis să o realizeze cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la nașterea marelui sculptor Constantin Brâncuși.

De asemenea, generalul Ioan Sîrbu deține titlul de Doctor Honoris Causa, acordat de Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente