Regiunea Sud-Vest Oltenia își pregătește prioritățile pentru perioada de programare 2028-2034, în contextul discuțiilor privind viitoarea arhitectură a fondurilor europene.
Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia a participat la conferințele „Obiectiv Europa 2034: România competitivă, IMM-uri reziliente, viitor european sustenabil”, organizate la Târgu Jiu, Craiova și Râmnicu Vâlcea.
În cadrul întâlnirilor au fost analizate prioritățile pentru perioada 2028-2034, competitivitatea mediului de afaceri, pregătirea investițiilor cu impact și modul în care viitoarele instrumente europene de finanțare ar putea răspunde mai bine nevoilor economice și sociale ale regiunii.
Un alt subiect important a fost rolul agențiilor pentru dezvoltare regională în gestionarea programelor regionale după anul 2027. Experiența acumulată de ADR-uri în calitate de Autorități de Management, precum și legătura directă cu beneficiarii și cunoașterea nevoilor locale sunt considerate elemente importante pentru menținerea unei abordări regionale în viitoarea arhitectură a fondurilor europene.
Din partea ADR Sud-Vest Oltenia au participat Magda Lungu, director al Direcției Programare și Gestionare Program, și Gabriel Burada, șeful Departamentului Programare și Dezvoltare Urbană.
Conferințele au fost organizate de FICSIMM – Federația pentru Inovare și Competitivitate Sustenabilă în IMM-uri, OFA și PACT, în cadrul caravanei naționale dedicate perioadei 2028-2034 și viitorului finanțărilor europene.

