Un șofer român din doi a frânat brusc din cauza neatenției. Telefonul rămâne principalul pericol

O clipă de neatenție la volan poate fi suficientă pentru producerea unui accident. Un șofer român din doi spune că, în ultimul an, a fost nevoit să frâneze brusc sau să evite un obstacol în ultima secundă din cauza propriei neatenții, potrivit unui studiu recent.

Situațiile de acest fel apar cel mai frecvent atunci când traficul este aglomerat și se circulă „bară la bară”. Distanțele dintre mașini sunt mici, viteza se modifică permanent, iar o singură frânare mai puternică poate declanșa un efect de domino în întreaga coloană.

La volan, șoferii sunt tentați să facă și activități care le distrag atenția de la drum. Telefonul mobil, cafeaua, mâncarea sau chiar animalul de companie pot deveni surse de distragere.

„Majoritatea activităților pe telefon și doar de la volan. Rezolv treburile pe telefon, cafeluța nelipsită”, a declarat un șofer.

Cele mai multe frânări bruște, în traficul aglomerat

Potrivit instructorului auto Aurel Moraru, una dintre probleme este nerespectarea distanței de siguranță dintre autovehicule.

„Se frânează brusc pentru că apare regula de nerespectare a celor două secunde. Avem o secundă de observare, de gândire, și o secundă de frânare. Distanțele dintre autovehicule nu sunt respectate”, a explicat Aurel Moraru, instructor auto.

În condițiile în care mașinile circulă foarte aproape una de cealaltă, timpul de reacție devine esențial. O frânare întârziată poate însemna un accident în lanț.

Telefonul, principala sursă de distragere

Telefonul mobil rămâne una dintre principalele cauze ale distragerii atenției șoferilor. Specialiștii atrag atenția că problema este întâlnită inclusiv pe autostrăzi, unde vitezele sunt mai mari, iar consecințele unei secunde de neatenție pot fi grave.

„Chiar și pe autostradă, dacă ne uităm în jurul nostru, sunt foarte mulți conducători auto care folosesc telefonul mobil, deci în loc să fie atenți la trafic, ei se concentrează mai mult pe telefon. Acel timp de reacție de sub o secundă de foarte multe ori salvează vieți”, a declarat Sorin Ene, specialist în conducere defensivă.

Pentru a reduce riscul provocat de distragerea atenției, unele dintre mașinile de ultimă generație sunt echipate cu sisteme care monitorizează permanent privirea șoferului.

În funcție de tehnologia utilizată, autoturismul poate emite avertizări atunci când detectează că șoferul nu mai este atent la drum sau, în anumite situații, poate interveni și poate opri singur mașina.

Specialiștii recomandă șoferilor să își concentreze permanent atenția asupra traficului, să păstreze o distanță suficientă față de mașina din față și să evite orice activitate care le poate distrage atenția în timpul conducerii.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente