Deşi şansele învestiturii unui guvern condus de dl. Mureşan sunt minime, este posibil să asistăm la un vot favorabil în parlament, sub presiunea unei retrogradări a economiei româneşti în categoria ”junk” de către cele mai puternice agenţii de rating. Prin urmare, avertismentele agenţiilor de rating, dar şi al băncii JPMorgan (cu active de 5 trilioane de dolari) cu privire la riscul de faliment contează mai mult în desemnarea dl. Mureşan ca viitor prim-ministru decât ultimele socoteli ale partidelor sau ale dl. Nicuşor Dan, care s-au jucat o vară întreagă. De altfel, JPMorgan a publicat un raport oficial în care susţine că prelungirea crizei politice în România şi scenariul formării unui guvern minoritar PSD ar conduce la derapaje fiscale ce ar compromite tot ceea ce s-a făcut până în prezent. Spre deosebire de agenţiile de rating, JPMorgan şi-a exprimat opţiunile politice în clar, bazându-se, probabil, pe tradiţia politică a PSD de a stimula cererea agregată printr-o politica fiscală pro-ciclică ce ne-a dus deseori în situaţia economică pe care o traversăm.
Din moment ce investitorii de pe pieţele internaţionale tratează deja obligaţiunile României ca pe nişte active „junk” (la extern: dobânzi de 7,33% – 7,35% la obligaţiuni pe 10 ani şi 4,625% pentru obligaţiuni în euro cu scadenţa 2033) îmi pun retoric întrebarea de ce politicienii români ar ţine cont de presiunea finanţatorilor externi şi de cei locali dacă până în prezent nu le-a păsat? În situaţia în care România ajunge la „junk”, Comisia Europeană va face presiuni mari ca guvernul să ia măsuri structurale, adică să facă reforme”, ceea ce până acum nu a făcut. „Junk” înseamnă dobânzi mari, oprirea investiţiilor directe şi a plasamentelor în active financiare făcute de fonduri de investiţii, presiune pe cursul leu/euro. Apoi, Comisia Europeană va condiţiona aprobarea finanţării europene de…
