CSM Târgu Jiu debutează în noul sezon de handbal juvenil

Echipa de handbal feminin Junioare 2 a CSM Târgu Jiu se pregătește pentru debutul oficial în ediția de campionat 2026-2027. Sâmbătă, de la ora 14:30, handbalistele pregătite de Ionuț Mazilu vor întâlni, pe teren propriu, în Sala Sporturilor din Târgu Jiu, formația SCM U Craiova, în prima etapă din Seria F a Campionatului Național U17 Feminin.

Obiectiv: calificarea la Turneul Final

După un sezon precedent spectaculos, în care fetele pregătite atunci de Paula Martinescu au ajuns până în fazele superioare ale competiției, obiectivele pentru noua stagiune sunt la fel de îndrăznețe.

Grupa formată din jucătoare născute în anii 2010 și 2011 își propune să ajungă în elita handbalului juvenil românesc, principalul obiectiv fiind calificarea la Turneul Final.

Pentru sezonul 2026-2027, CSM Târgu Jiu a fost repartizată în Grupa F a Campionatului Național U17 Feminin, alături de LPS Târgu Jiu, CS Jiul Rovinari, SCM U Craiova, SCM Râmnicu Vâlcea, Gr. Șc. Energetic Râmnicu Vâlcea, LPS Slatina, CSS Drobeta Turnu Severin și CSS Caracal.

Antrenorul Ionuț Mazilu, optimist înaintea debutului

Ionuț Mazilu, antrenorul care va pregăti echipa U17 în acest sezon, este optimist înaintea duelului de sâmbătă. Tehnicianul spune că perioada intensă de pregătire din presezon le-a ajutat pe jucătoare să facă progrese și își dorește ca acestea să fie vizibile încă din primul meci oficial.

„Începe un nou sezon al Junioarelor 2, un sezon în care avem aspirații mari și ne dorim să ajungem cât mai sus, și anume calificarea la Turneul Final. Acest drum începe sâmbătă, împotriva Craiovei. Îmi doresc să facem un meci bun, vreau ca fetele să joace cu multă determinare și ambiție, să se vadă o creștere a tot ceea ce lucrăm la antrenamente. Am încredere mare în acest lot de jucătoare și sunt sigur că vom face lucruri bune în acest sezon”, a declarat Ionuț Mazilu, antrenor U17 F CSM Târgu Jiu.

Lotul CSM Târgu Jiu

Pentru această stagiune, CSM Târgu Jiu se bazează pe un nucleu omogen și talentat de jucătoare: Dungă Sara, Cioi Alexia, Vîrțan Antonia, Vîrțan Alexia, Mangu Rebeca, Logăscu Carla, Rușeț Teodora, Cupă Loredana, Bobei Alexia, Găvănescu Anastasia, Dumitru Lidia, Dugaia Adelina, Ion Raisa, Văduva Andrada, Ștefan Petra și Popescu Miruna.

Pentru partida cu SCM U Craiova, lotul Junioarelor 2 va fi completat și cu câteva handbaliste de la grupa de Junioare 3: Anuțoiu Gabriela, Cosacu Daria, Daia Ștefania, Ana Pănoiu și Avrămescu Andra.

Debutul oficial al Junioarelor 2 de la CSM Târgu Jiu în noul sezon este programat sâmbătă, de la ora 14:30, în Sala Sporturilor din Târgu Jiu, împotriva SCM U Craiova.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente