Consiliul Legislativ a acordat aviz favorabil proiectului de lege care ar permite plata salariilor restante ale angajaților CFR Marfă din Fondul de Garantare pentru plata Creanțelor Salariale. Avizul, emis zilele trecute, conține însă mai multe observații, unele dintre ele vizând aspecte importante ale mecanismului propus.
Inițiativa legislativă aparține celor trei parlamentari PSD și a fost concepută pentru a permite plata salariilor restante în situația în care o companie nu își mai poate achita obligațiile salariale. Consiliul Legislativ atrage însă atenția asupra mai multor probleme de tehnică legislativă și asupra modului în care sunt formulate și fundamentate măsurile.
Consiliul Legislativ: proiectul pare destinat unui singur beneficiar
Una dintre principalele observații se referă la faptul că proiectul pare să vizeze, în realitate, un singur beneficiar – Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” S.A.
Consiliul Legislativ arată că legislația nu permite elaborarea unei inițiative legislative pentru un singur beneficiar, iar acest lucru rezultă din nota de fundamentare a proiectului.
„Argumentele propuse vizează salariații unui singur angajator, Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă «CFR Marfă» S.A., cu toate că în conținutul proiectului această persoană juridică nu este menționată (…) semnalăm neconcordanța dintre propunerea legislativă și expunerea de motive, aceasta din urmă fiind centrată pe un singur operator economic debitor, Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă «CFR Marfă» S.A., conducând la concluzia că măsurile preconizate de caracterul general și impersonal, specific unei legi”, se arată în observațiile Consiliului Legislativ.
Instituția recomandă o reanalizare și reformulare atentă a proiectului, astfel încât să nu fie afectate principiul egalității de tratament și principiul legalității, în componenta referitoare la calitatea legii.
Probleme privind recuperarea banilor și impactul financiar
Un alt punct semnalat privește mecanismul prin care Fondul de Garantare a Creanțelor Salariale își poate recupera sumele achitate pentru salarii, în termen de cel mult șase luni, în situația în care se constată că acestea au fost plătite în mod nejustificat.
Consiliul Legislativ atrage atenția și asupra modului în care a fost prezentat impactul financiar al proiectului. Acesta este calculat doar pentru o perioadă de un an și pentru un singur beneficiar, CFR Marfă.
Or, Legea nr. 24/2000 prevede că impactul financiar al unei inițiative legislative trebuie calculat pentru o perioadă de cinci ani și trebuie să ia în considerare toți beneficiarii vizați de prevederile actului normativ, nu doar CFR Marfă.
Compatibilitatea cu legislația europeană, pusă sub semnul întrebării
Consiliul Legislativ ridică și problema compatibilității prevederilor propuse cu reglementările Uniunii Europene privind garantarea creanțelor salariale și ajutorul de stat, precum și cu jurisprudența relevantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene.
„Prin raportare la actuala motivare, măsurile propuse reprezintă măsuri de sprijin acordate unui singur operator economic dintr-un fond a cărui destinație, aceea de garantare a plății creanțelor salariale, a fost stabilită ca urmare a insuficienței fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile”, explică Consiliul Legislativ.
Ce schimbări propune inițiativa
Una dintre principalele noutăți ale proiectului este posibilitatea plății salariilor restante chiar și în lipsa unei hotărâri judecătorești privind falimentul, cu condiția ca licența necesară desfășurării activității unei societăți să fi fost retrasă. Aceasta este situația avută în vedere în cazul CFR Marfă.
Astfel, printre situațiile în care creanțele salariale ar putea fi suportate din Fondul de Garantare este inclusă și cea în care, anterior pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive de deschidere a procedurii insolvenței, sunt îndeplinite cumulativ anumite condiții.
Una dintre acestea este ca licența sau autorizația indispensabilă desfășurării activității principale a angajatorului să fi fost retrasă, să fi încetat, să fi expirat fără a fi reînnoită ori reînnoirea să fi fost refuzată printr-un act al autorității competente care produce efecte și a cărui executare nu este suspendată.
O altă condiție este ca fondurile bănești disponibile ale angajatorului să fie insuficiente pentru plata creanțelor salariale certe, lichide și exigibile, iar incapacitatea de plată să existe.
Proiectul modifică și momentul în care pot fi depuse cererile pentru plata salariilor restante. În prezent, acestea pot fi depuse doar dacă există o cerere soluționată de deschidere a procedurii insolvenței sau a concordatului preventiv.
În forma propusă, cererile de plată ar putea fi depuse și în situația în care cererea de deschidere a procedurii nu a fost încă soluționată la data depunerii cererii pentru plata creanțelor salariale.

Proiectul vine după respingerea unei ordonanțe de urgență
Inițiativa celor trei parlamentari PSD a fost depusă la câteva zile după ce plenul legislativ a respins, cu voturile PNL, AUR și USR, o Ordonanță de Urgență a Guvernului care prevedea aprobarea și modificarea Legii nr. 200/2006 privind Fondul de Garantare a Creanțelor Salariale.
Proiectul urmează să intre în procedura parlamentară, iar observațiile formulate de Consiliul Legislativ vor trebui avute în vedere în continuarea procesului legislativ.

